Acțiunea de control a avut drept obiective verificarea respectării prevederilor legale și a normelor interne privind organizarea și funcționarea entității, verificarea respectării prevederilor referitoare la constituirea și realizarea veniturilor, precum și cu privire la angajarea și efectuarea cheltuielilor la nivelul entității. Totodată, a fost verificat modul în care au fost respectate prevederile legale cu privire la atribuirea, încheierea și derularea contractelor la nivelul entității și verificarea modului de îndeplinire a atribuțiilor privind coordonarea, îndrumarea metodologică și controlul activității inspectoratelor teritoriale de muncă și a celorlalte instituții aflate în subordine. Raportul de control a fost finalizat la data de 28 aprilie 2020 și transmis către Cabinetul Prim-ministrului, spre informare; Inspecția Muncii, spre analiză și valorificare și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, pentru analiza și dispunerea măsurilor necesare.

Sinteza acțiunii de control și principalele concluzii pot fi consultate AICI.


Daca ti-a placut acest articol, da-l mai departe!

Facebook Comments