Alegeri parlamentare 2020 – Ministerul Afacerilor Interne: Procesul de votare a început fără probleme deosebite în întreaga ţară/ Au fost sesizate câteva incidente, dar care nu au afectat desfăşurarea votului

24

Ministerul Afacerilor Interne a transmis că procesul electoral de duminică a început fără probleme deosebite în întreaga ţară. Au fost sesizate câteva incidente, dar care nu au afectat desfăşurarea votului.

”În municipiul Bucureşti un bărbat a fost amendat cu 2.000 de lei pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţă  după ce a sunat la 112 pentru a reclama faptul că o altă persoană nu purta mască de protecţie. De fapt, în urma verificărilor, s-a constatat că aspectele reclamate nu se confirmă”, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al MAI, Monca Dajbog.

Potrivit acesteia, tot la nivelul Capitalei, 3 membri ai birourilor electorale de la secţii diferite au avut nevoie de îngrijiri medicale: doi pentru lipotimii şi al treilea pentru că s-a tăiat cu caterul la mână. Persoanele sunt conştiente şi au fost asistate medical la faţa locului.

La o secţie de votare din municipiul Brăila, o persoană a reclamat faptul că a primit un buletin care avea aplicată ştampila de vot. La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare pentru efectuarea de verificări.

”Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a solicitat angajaţilor angrenaţi în misiunile de astăzi să acţioneze cu profesionalism şi celeritate şi să acorde maximă atenţie rezolvării sesizărilor privind posibile incidente electorale. Ministrul afacerilor interne a subliniat necesitatea tratării cu echidistanţă a tuturor sesizărilor privind săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni electorale indiferent de calitatea persoanelor care fac sesizarea sau care sunt vizate de aceasta. Conform legii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are obligaţia să ia toate măsurile pentru a sigura corectitudinea operaţiunilor de votare şi pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii”, a mai transmis Dajbog.

Potrivit acesteia, în ceea ce priveşte menţinerea ordinii, atribuţiile preşedintelui secţiei de vot se întind şi în afara localului de vot, precum şi pe străzi şi în pieţe publice, până la o distanţă de 50 m.

”În afară de membrii biroului electoral al secţiei de votare, de candidaţi, şi de celelalte persoane prevăzute de reglementările legale, nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare. Persoanele care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei”, a mai precizat Dajbog.

Aceasta a explicat că sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se sancţionează cu amendă cuprinsă între 4.500 şi 10.000 de lei. Cu aceeaşi amendă se sancţionează continuarea propagandei electorale.

”Precizez că Biroul Electoral Central a emis o Decizie prin care a interzis comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice în zona de protecţie a secţiei de votare, respectiv în limita celor 50 de metri”, a mai explicat purtătrul de cuvânt al MAI.

Au drept de vot cetăţenii români care au peste 18 ani, inclusiv cei 634 care împlinesc chiar astăzi această vârstă. 

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI a recomandat serviciilor teritoriale de evidenţă a persoanelor să-şi adapteze şi să-şi extindă programul de lucru astfel încât să rezolve în mod operativ solicitările privind eliberarea documentelor de identitate.

”Pentru ziua de astăzi recomandarea DEPABD a fost să se asigure program de lucru cu publicul în intervalul 7.00 – 21.00. Pentru a cunoaşte programul exact al serviciului local de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă, rugăm cetăţenii să consulte paginile de internet ale serviciilor respective. Vă reamintesc că potrivit Deciziei Biroului Electoral Central, alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, poate totuşi să îşi exercite dreptul de vot în baza acestuia”, a mai explicat Dajbog.

Alegătorii şi toate celelalte persoane implicate în procesul electoral trebuie să respecte măsurile speciale de protecţie stabilite în contextul pandemiei de COVID-19, astfel încât să fie evitată răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Accesul alegătorilor în sediul secţiei de votare se va face eşalonat, spre a evita aglomerările. Alegătorii sunt obligaţi să poarte masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, şi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi la ieşire.

De asemenea, se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secţiei de votare şi atingerea aceloraşi obiecte sau materiale.

Persoanele care prezintă un risc crescut de a dezvolta o formă gravă de COVID-19 – de exemplu au vârsta peste 65 de ani, au diabet zaharat sau alte boli cronice ori au imunitate deficitară – pot solicita acces prioritar în localul de vot.

Împiedicarea unei persoane să voteze se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Persoana care votează  fără a avea acest drept, votează de două sau mai multe ori sau prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.

Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi

Şi tentativa la infracţiunile electorale se pedepseşte.

Facebook Comments