Bărbatul cu arsuri care a fost transferat la un spital din Belgia a murit/ Ministrul Sănătăţii trimite Corpul de control la spitalele din Constanţa, Iaşi şi la Floreasca, pentru un raport privind îngrijirile acordate pacientului

18
dsu

Bărbatul care a suferit arsuri în urma electrocutării, într-un accident de muncă, şi care a fost transferat la un spital din Belgia a murit, au anunţat, luni, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Ministrul Vlad Voiculescu trimite Corpul de control la cele trei spitale unde acesta a fost internat în România – SCJU Constanţa, SCJU Iaşi şi Spitalul Floreasca din Capitală – pentru un raport privind îngrijirile medicale acordate acestui pacient, anunta news.ro

“Ministerul Sănătăţii a fost informat, în această dimineaţă, despre decesul bărbatului în vârstă de 51 de ani care, în data de 20 ianuarie 2021, a suferit o arsură prin electrocuţie pe aproximativ 64% din suprafaţă corporală şi politraumatism prin cădere de la înălţime, potrivit diagnosticului iniţial, şi care a fost transferat, în data de 29 ianuarie 2021, la Centre des Grands Brûlés – Institut Médical de Traumatologie et de Réadaptation (IMTR) din cadrul Grand Hôpital de Charleroi din Loverval, Belgia”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Bărbatul a fost victima unui accident de muncă.

Pacientul a fost transportat iniţial la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar, apoi, în 21 ianuarie, a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe “Sfântul Spiridon” din Iaşi. În 28 ianuarie, misiunea de zbor pentru transferul în Belgia a fost anulată din motive tehnice, conform Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar pacientul a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. A doua zi a fost transferat, cu un zbor umanitar operat de Ministerul Apărării Naţionale, la Centre des Grands Brûlés – IMTR din cadrul Grand Hôpital de Charleroi din Loverval, Belgia.

“Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a decis trimiterea Corpului de control al ministrului la cele trei unităţi medicale din România unde a fost internat pacientul pentru realizarea unui raport de control privind îngrijirile medicale care i-au fost acordate pacientului”, a arătat MS.

Facebook Comments