Cîmpeanu, după prima săptămână de şcoală cu prezenţă fizică: Din perspectivă epidemiologică, situaţia nu este îngrijorătoare

24
sorin campeanu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că, după prima săptămână de şcoală cu prezenţa fizică a elevilor şi cadrelor didactice, situaţia nu este una îngrijorătoare din perspectivă epidemiologică şi că rata de infectare este mult inferioară celei generale.

“Prima discuţie a fost în 15 ianuarie, când a apărut discuţia cu începerea şcolilor cu prezenţă fizică. Apoi a fost discuţia din 2 februarie. La ambele discuţii, experţii în epidemiologie, pentru că ei sunt cei care ar trebui să se pronunţe, au considerat că riscul este gestionabil. Desigur, riscul nu poate fi eliminat complet. Pentru că, dacă ar putea fi eliminat complet, se cheamă că am fi încheiat pandemia. 290 de elevi infectaţi, cu precizarea că infectarea s-a făcut anterior începerii şcolii, deci factorul de prezenţă fizică în şcoală nu a fost o cauză pentru infectările de săptămâna trecută. Sigur, va fi, alături de alte cauze, un factor pentru ceea ce vom avea săptămâna care începe mâine”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Antena 3, duminică seara.

Facebook Comments