Ciolacu: Sunt doi lideri politici – Ludovic Orban şi Dan Barna, doi looseri – care vor să obţină şefia de la Cameră ca să se salveze în interiorul partidului. Nu există altă miză a acestor negocieri

35

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că adevărata miză a negocierilor dintre PNL, USR-PLUS şi UDMR o reprezintă rămânerea în funcţiile de preşedinte de partid a lui Ludovic Orban şi Dan Barna. “De fapt, sunt doi lideri politici – Ludovic Orban şi Dan Barna, doi looseri, amândoi au pierdut alegerile – care vor să obţină şefia de la Cameră (Camera Deputaţilor – n.r.) ca să se salveze în interiorul partidului. Nu există altă miză a acestor negocieri. Indiferent care dintre ei nu o să fie şef la Cameră va fi schimbat de la partid”, afirmă liderul social-democrat.

Marcel Ciolacu reclamă faptul că formaţiunile politice de dreapta poartă negocieri într-o vilă a RAAPPS care este la dispoziţia unor demnitari, iar niciunul dintre participanţi nu se numără printre cei la dispoziţia cărora se află Vila Lac 1.  

“De fapt ceea ce se întâmplă este total neconstituţional, în aceste zile la Vila Lac 1, vilă a protocolului de stat. Nu ştiu dacă ai voie să foloseşti pentru aşa ceva, mai ales că nu este un demers, repet, constituţional şi, din câte ştiu eu, domnul Ciucă este primul ministru. Vila Lac 1 este la dispoziţia primului ministru, a preşedintelui Camerei, sau preşedintele ţării, sau preşedintele Senatului. Nu am înţeles, poate o să explice cineva, la un moment dat”, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, duminică seară, la Antena 3.  

Ciolacu a catalogat drept o “mascaradă de negocieri” demersul celor trei forţe politice pe care le cataloghează drept “perdante” de a creiona o majoritate parlamentară. 

Ciolacu a susţinut că adevărata miză a negocierilor care s-au purtat sâmbătă şi duminică la Vila Lac 1 este păstrarea funcţiilor politice de către liderii PNL şi USR, Ludovic Orban, respectiv Dan Barna.  

“Acolo nu e nicio negociere. Aţi văzut vreun program de guvernare, vreo soluţie? Aţi auzit, au ieşit cu ceva înaintea românilor, despre sănătatea românilor? De fapt, sunt doi lideri politici – Ludovic Orban şi Dan Barna, doi looseri, amândoi au pierdut alegerile – care vor să obţină şefia de la Cameră (Camera Deputaţilor – n.r.) ca să se salveze în interiorul partidului. Nu există altă miză a acestor negocieri. Indiferent care dintre ei nu o să fie şef la Cameră va fi schimbat de la partid. Notăm ziua când v-am spus”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.  

El s-a referit la alianţa dintre PNL, USR-PLUS şi UDMR folosind termenul folosit termenul “un fel de CDR”.

Facebook Comments