Daniel Băluță: Nevoile oamenilor trebuie să stea la baza redactării tuturor politicilor publice europene!

78

Membru cu drepturi depline al Comitetului European al Regiunilor (CoR) – cel mai puternic organism consultativ al Uniunii Europene – primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a participat la cea de-a 144-a ședință plenară a acestui for reprezentativ pentru aproximativ un milion de aleși locali din Europa.

La dezbatere au mai fost prezenţi președintele CoR, Apostolos Tzitzikostas, fostul președinte al Consiliului European, Herman van Rompuy, actual conducător al grupului la nivel înalt privind democrația europeană, precum şi liderii locali europeni.

În alocuțiunea sa, Daniel Băluţă a explicat celorlalți membri ai CoR faptul că nevoile oamenilor reprezintă pilonul principal ce trebuie să stea la baza redactării tuturor politicilor publice europene.

„Consider că acum este momentul ca liderii europeni să asculte cu adevărat vocea oamenilor. Acum este momentul ca fiecare comunitate, fiecare oraș, să-și pună cu adevărat amprenta asupra propriei dezvoltări, bazată pe o absorbție accelerată a fondurilor nerambursabile disponibile în acest domeniu”.

Primarul sectorului 4 a mai declarat că oamenii așteaptă de la liderii politici deschidere către noi orizonturi.

„Viitorul nostru, împreună, este cheia de care avem nevoie, pentru a deschide ușa către noi orizonturi, în calitatea noastră de lideri europeni locali. Aceasta este cea mai bună modalitate de a asculta vocile și nevoile oamenilor din comunitățile noastre. Nu mai putem tolera o viziune care nu este incluzivă. Ar trebui să evităm discuțiile despre înființarea, spre exemplu, a unei Ligi Speciale de Fotbal, care ar lăsa în urmă pe cei mai puțin norocoși, puternici sau bogați”.

Comitetul European al Regiunilor (CoR) este un organism consultativ al UE, format din reprezentanți ai celor 27 de state membre, aleși la nivel local și regional. Prin intermediul CoR, aceștia își pot exprima în mod direct opiniile cu privire la legislația UE care are impact asupra regiunilor și orașelor.

Înființat în anul 1994, CoR este complementar celor trei instituții comunitare – Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană și Parlamentul European – având rolul de a reprezenta interesele colectivităților locale și regionale.

Comitetul Regiunilor este format din 329 de membri, cu tot atâția supleanți, repartizați între cele 27 de state membre, după cum urmează: câte 24, pentru Germania, Franța și Italia; câte 21, pentru Spania și Polonia; 15, pentru România; câte 12, pentru Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Grecia, Portugalia, Suedia, Țările de Jos și Ungaria; câte 9, pentru Croația, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania și Slovacia; câte 7, pentru Estonia, Letonia și Slovenia; câte 6, pentru Cipru și Luxemburg; 5, pentru Malta.

Facebook Comments