Au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale în valoare de 140 000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990  privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată.

La data de  13 mai  a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti– Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au organizat  o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii actelor de comerţ ilicit cu echipamente de protecţie şi produse medicale.

Astfel, poliţiştii au efectuat 20 de controale economico-financiare la sediile şi punctele de lucru  a 13 societăţi comerciale, care au ca obiect de activitate comercializarea acestor produse.

În urma controalelor au fost depistate 51 650 de măşti de protecţie pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă, acestea fiind confiscate.

Totodată, au fost indisponibilizate  65 100 de perechi de mănuşi chirurgicale, 4382 de tuburi cu gel dezinfectant, 350 de viziere şi 171 de combinezoane.

În cadrul acţiunii, a fost identificat  un depozit în care se aflau 6000 de articole de îmbrăcăminte pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă, fapt pentru care s-a procedat la sigilarea acestuia.

De asemenea au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 140 000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990  privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată.

Cu privire la cele 51 650 de măşti de protecţie, care au fost confiscate, acestea vor fi puse la dispoziţia organelor competente, în vederea atribuirii cu titlu gratuit.

Controalele poliţiştilor continuă şi se circumscriu activităţilor pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi în scopul protecției cetățeanului față de practicile comerciale ilicite.


Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-l mai departe!

Facebook Comments