“Durabilitatea în creşterea economică şi mediul” – este tema din acest an a Zilei Mondiale a Acredtiării, care a fost sărbătorită la 9 iunie.
Din tema generală, se desprind patru direcţii de acţiune:
1.Acreditarea este o cale de protecţie a mediului, prin asigurarea conformităţii cu standardele;
2.Acreditarea şi drabilitatea mediului;
3.Acreditarea contribuie la lupta împotriva schimbărilor climatice;
4.Acreditarea susţine economia circulară.
Conform Regulamentului 765 al Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene, în fiecare stat membru există un singur organism naţional de acreditare, în ţara noastră acesta fiind RENAR – a precizat prof. univ. dr. Fănel Iacobescu, președintele RENAR şi membru în Consiliul General al Confederaţiei Internaţionale a Măsurărilor, la conferinţa de presă de ieri.
Aşadar, România are la dispoziţie un organism naţional – RENAR – care asigură accesul nediscriminatoriu la acreditare al autorităţilor, al organizaţiilor economico-sociale şi – nu în ultimul rând – al cetăţenilor.
Fănel Iacobescu a explicat că acreditarea are un rol foarte important în societate.
“Acreditarea are rolul de a garanta că sunt respectate cerinţele legate de implementarea politicilor, standardelor şi regulamentelor europene”.
Fănel Iacobescu a subliniat că acreditarea pe care o face organismul naţional este realizată în baza cerinţelor şi standardelor publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că – la nivel european – există o recunoaştere totală a competenţei şi încredere în organismele acreditate de RENAR.