Guvernul a depus la CCR sesizarea referitoare la moţiunea de cenzură iniţiată de PSD. Dancă: Cerem PSD să amâne votul la moţiune după decizia Curţii.PSD, partid de piromani, care dă foc la ţară / Care sunt argumentele Guvernului – DOCUMENT

31
Foto: Facebook | Ionel Danca

Guvernul a depus vineri, la Curtea Constituţională, sesizarea referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională Guvern-Parlament în legătură cu moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi prezentată deja în Parlament în urmă cu o zi. Şeful Cancelariei premierului Ionel Dancă a cerut PSD să aştepte decizia Curţii înainte de a stabili data votului la moţiune. Guvernul reclamă, în sesizare, depunerea moţiunii de cenzură în perioada dintre sesiunile ordinare ale Parlamentului, cât şi convocarea unei sesiuni extraordinare având ca obiect numai prezentarea moţiunii de cenzură, precumşi încălcarea Constituţiei prin fragmentarea procedurii moţiunii de cenzură în mai multe sesiuni parlamentare.

Foto: Facebook | Ionel Danca
Conform , ”existenţa conflictului juridic de natură constituţională este generată de depunerea moţiunii de cenzură în perioada dintre sesiunile ordinare ale Parlamentului, cât şi de convocarea unei sesiuni extraordinare având ca obiect numai prezentarea moţiunii de cenzură, fiind încălcate dispoziţiile art.113 alin.(4) şi ale art.147 alin.(4), în sensul în care procedura dezbaterii moţiunii de cenzură odată declanşată, aceasta nu poate fi oprită după prezentarea moţiunii în şedinţa comună a celor două camere, prin încheierea sesiunii extraordinare”.

”Moţiunea de cenzură iniţiată la data de 17 august 2020 de un număr de 205 deputaţi şi senatori, cu titlul „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată” având conţinutul prezentat în sesiunea extraordinară din data de 20 august 2020 nu poate fi dezbătută şi votată în altă sesiune ordinară sau extraordinară decât cu încălcarea dispoziţiilor art.113 alin.(4) din Constituţia României, deoarece Guvernul ar fi supus unei duble sancţiuni în temeiul aceluiaşi act politic epuizat (moţiunea de cenzură înregistrată în data de 17 august 2020) prin nediscutarea şi votarea acestuia în cadrul sesiunii parlamentare în care a fost depus”, argumentează Guvernul, considerând că cele două Camere ale Parlamentului trebuiau să fie convocate în sesiune extraordinară comună la momentul iniţierii moţiunii de cenzură.

Cabinetul Orban mai reclamă şi încălcarea principiului stabilităţii activităţii Guvernului.

”Depunerea moţiunii de cenzură în perioada cuprinsă între sesiunile ordinare cu consecinţa convocării Parlamentului în sesiune extraordinară încalcă principiul pozitiv al stabilităţii guvernamentale avut în vedere de Constituantă”, se arată în sesizare. 

În opinia autorilor sesizării, ”având în vedere că numărul de sesiuni extraordinare nu este limitat, prin depunerea unei moţiuni de cenzură într-un astfel de cadru, se poate ocoli uşor interdicţia imperativă din Constituţia României, ca aceiaşi semnatari să nu poată susţine mai mult de o moţiune de cenzură în aceeaşi sesiune parlamentară”.

”Or, dacă semnatarii nu pot susţine de două ori o moţiune de cenzură într-o sesiune care durează până la 6 luni, nu ar trebui admis ca aceştia să poată depune oricâte moţiuni de cenzură pe perioada cuprinsă între sesiunile parlamentare ordinare, prin convocarea de sesiuni extraordinare multiple şi succesive. Ar fi o fraudare a obiectivului urmărit de legiuitorul constituţional, acela de a asigura stabilitatea Guvernului, transpus în art. 113, principiu care decurge în primul rând din condiţiile stabilite de legiuitorul constituant pentru iniţierea şi adoptarea unei moţiuni de cenzură (1/4 din numărul senatorilor şi deputaţilor, vot cu majoritate absolută, vot secret, o procedură alertă cu termene stabilite în mod clar, restricţia neiniţierii a mai mult de o moţiune / sesiune, dacă prima a fost respinsă), condiţii restrictive care sunt de natură să asigure această stabilitate”, indică Guvernul.

De asemenea, acuză că fragmentarea procedurii moţiunii de cenzură în mai multe sesiuni parlamentare încalcă art. 113 alin. (4) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, iar convocarea sesiunii extraordinare exclusiv pentru etapa prezentării moţiunii de cenzură contravine dispoziţiilor art. 113 alin (3), potrivit căruia dezbaterea moţiunii se face după 3 zile de la prezentare  

” În concluzie, vă solicităm să constataţi existenţa unui conflict de natură constituţională între Guvern şi Parlament generat de încălcarea dispoziţiilor art.113 alin.(4) coroborat cu dispoziţiile art.66 alin.(1) din Constituţie, urmare a depunerii moţiunii de cenzură în perioada dintre încheierea primei sesiuni ordinare şi începutul celei de a doua sesiuni ordinare a Camerei Deputaţilor şi Senatului. De asemenea, vă solicităm să constataţi că moţiunea de cenzură depusă la data de 17 august 2020 de un număr de 205 deputaţi şi senatori, având titlul „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată” şi conţinutul prezentat în sesiunea extraordinară din data de 20 august 2020 nu putea fi dezbătută şi votată în altă sesiune ordinară sau extraordinară decât cea convocată la data de 17 august 2020 prin Decizia Preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului nr.3/2020, doar cu încălcarea dispoziţiilor art.113 alin.(4) din Constituţia României, deoarece Guvernul ar fi supus unei duble sancţiuni politice în temeiul aceleiaşi moţiuni de cenzură, fapt care încalcă principiul stabilităţii activităţii Guvernului. Vă rugăm să constataţi că dezbaterea moţiunii nr. 2 MC/2020 este caducă deoarece fracturarea procedurii în etapa de prezentare şi ulterior în etapa de  dezbatere şi vot  se răsfrânge asupra întregii proceduri şi atrage lipsirea de efecte a moţiunii iniţiate la data de 17 august 2020  de un număr de 205 deputaţi şi senatori”, este concluzia sesizării semnate de către premierull Ludovic Orban.

Ionel Dancă a cerut PSD, după depunerea sesizării la CCR, să aştepte decizia Curţii, înainte de a stabili calendarul dezbaterii şi votului asupra moţiunii.

El a calificat PSD drept un partid de piromani, care dă foc la ţară.

Premierul Ludovic Orban a anunţat că va sesiza Curtea Constituţională cu un conflict juridic între Guvern şi Parlament din cauza depunerii moţiunii de cenzură în perioada vacanţei parlamentare. El a acuzat PSD de iresponsabilitate şi sfidare faţă de instituţiile statului.

”Această chestiune trebuie clarificată. Din punctul meu de vedere nu este constituţională depunerea de moţiuni de cenzură în vacanţa parlamentară”, a afirmat şeful Guvernului.

Simultan, conducerea PSD are o şedinţă online care are pe ordinea de zi inclusiv stabilirea calendarului dezbateri şi votului asupra moţiunii de cenzură „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că va respecta decizia Curţii Constituţionale, dar că există şi varianta de a merge la vot cât mai repede.

Facebook Comments