Iohannis, întrebat dacă promite că nu vor mai fi date ordonanţe în domeniul justiţiei: Da/ Acum, cu un nou Parlament care ştie care e miza, care ştie că trebuie reparate legile justiţiei, nu vor mai exista astfel de excepţii

17

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că ordonanţa de urgenţă prin care s-a amânat aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea completurilor de apeluri a reprezentat o “situaţie excepţională”, “o situaţie creată de PSD”. Întrebat dacă promite că nu vor mai exista astfel de ordonanţe pe justiţie, şeful statului a răspuns afirmativ. “Acum, cu un nou Parlament care ştie care e miza, care ştie că trebuie reparate legile justiţiei, nu vor mai exista astfel de excepţii şi am subliniat în discuţiile cu guvernanţii acest lucru foarte clar”, a susţinut el.

Iohannis a fost întrebat, marţi, în conferinţa de presă, despre faptul că a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă în domeniul justiţiei.

“A fost o situaţie excepţională creată… nu ştiu, poate veţi avea impresia că nu am ieşit din campanie electorală, o situaţie creată de PSD. Fiindcă, practic, în ultimele luni de mandat Parlamentul nu a mai funcţionat. Parlamentul a fost folosit drept tribună de campanie electorală şi atunci Parlamentul care trebuia să modifice această lege nu a făcut-o. Or, cineva trebuia să o facă. Nu puteam să stăm să ne uităm cum intră în vigoare o prevedere pe sistemul de justiţie care nu poate fi îndeplinită pur şi simplu şi atunci, după foarte multe discuţii şi analiză de constituţionalitate, de oportunitate, Guvernul a adoptat această OUG, după părerea mea, în mod corect. Însă e clar, acum, cu un nou Parlament care ştie care e miza, care ştie că trebuie reparate legile justiţiei, nu vor mai exista astfel de excepţii şi am subliniat în discuţiile cu guvernanţii acest lucru foarte clar”, a declarat Iohannis.

El a completat spunând că “nu se vor mai găsi motivaţii, deci asta a fost ultima”.

Întrebat dacă promite că nu vor mai fi ordonanţe în domeniul justiţiei, el a răspuns: “Da”.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anunţat că Guvernul a adoptat, în şedinţa din 30 decembrie, o OUG prin care s-a dispus amânarea aplicării dispoziţiilor legale referitoare la compunerea completurilor de apeluri, atât în materie civilă, cât şi în materie penală. Ion afirma că, dacă s-ar fi crescut numărul judecătorilor, de la 1 ianuarie 2021, s-ar fi ajuns la blocaje. Stelian Ion a explicat că este vorba de o chestiune tehnică, una care ţine doar de buna administrare a actului de justiţie.

“Guvernul României, încă de anul trecut, a ieşit de sub zodia Ordonanţei 13, este foarte clar că nu mai avem acea emoţie că se dau ordonanţe pe justiţie care să scoată lumea în stradă. În seara aceasta am fost nevoiţi să adoptăm o ordonanţă care se referă la aplicabilitatea unui articol din legea 304/2004 referitor la organizarea judiciară, însă este vorba de un articol unic, este vorba de o chestiune tehnică, ce ţine doar de buna administrare a actului de justiţie”, a explicat Stelian Ion atunci.

El a spus că, dacă nu s-ar fi intervenit prin OUG, de la 1 ianuarie ar fi intrat în vigoare dispoziţiile care obligau constituirea de completuri de apel de câte trei judecătrori şi “aveam o mare problemă” în instanţe, atât în privinţa proceselor civile, cât şi penale.

“Ca atare, am primit din partea CSM, care este garantul independenţei justiţiei, o solicitare de a interveni de urgenţă în plan legislativ pentru a nu se crea blocaje inacceptabile în sistemul judiciar. Ştim că nu au fost examene de admitere în profesia de magistrat în această perioadă, ştim de asemenea că mulţi magistraţi s-au pensionat sau au ieşit din profesie, deci avem o mare problemă în privinţa încărcăturii de lucru pe fiecare judecător”, a adăugat Ion.

El a precizat că nu se desfiinţeaza sau nu sunt afectate instituţii judiciare prin această OUG.

“Nu se afectează instituţii judiciare, nu se schimbă şi nu se afectează instituţii, aşa cum au fost unele solicitări, desfiinţarea SIIJ, spre exemplu, nu vrem să facem acest lucru prin ordonanţă de urgenţă, ci prin lege. Deci nu sunt surprize de nicio natură. Singurele discuţii pe care le-am observat în spaţiul public, dar pe care le consider fără fundament sunt acelea legate de referendumul care a fost organizat pe data de 26 mai 2019. Vă spun un lucru foarte, foarte clar, acel referendum a fost în sprijinul justiţiei, a fost organizat pentru a sprijini sistemul judiciar, pentru a nu fi atacată independenţa justiţiei, or această ordonanţă tocmai asta face, vine în sprijinul bunei administrări a justiţiei (…) Deci din punct de vedere al spiritului acestui referendum, nu avem niciun comentariu”, a mai spus Stelian Ion.

Facebook Comments