Klaus Iohannis susţine miercuri o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni

16

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine miercuri o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni de la ora 18.00, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis

Tot miercuri, premierul Ludovic Orban are o întâlnire cu reprezentanţii din industria HoReCa, de la ora 15.00.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) se va întruni tot miercuri pentru a stabili regulile de protecţie în campania pentru alegerile locale şi modul în care va avea loc votul pe 27 septembrie. Un ordin comun al Ministerului Sănătăţii, MAI şi AEP va fi aprobat în CNSU miercuri, a anunţat şeful Executivului.

„Vom avea discuţie despre reluarea activităţii în anumite spaţii închise, în teatre, cinematografe. De asemenea, reluarea activităţii restaurante în spaţii închise. Nu pot să vă spun care va fi decizia finală. Există o propunere să nu se deschidă peste tot, să nu se deschidă unde este un anumit nivel de cazuri pe o perioadă de 14 zile. Mâine vom avea o întâlnire la ora 15.00 şi cu reprezentaţii industriei ospitalităţii care a fost solicitată de cele patru organizaţii din domeniu. Vom ţine cont de punctul lor de vedere, astfel încât să poată fi reluarea activităţii culturale şi a activităţii în spaţii închise de tip restaurant”, a anunţat marţi Ludovic Orban.

Şeful Executivului a precizat luni că cel mai probabil de la 1 septembrie ar putea fi deschise restaurantele, dar în anumite condiţii.

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu se declară un susţinător al redeschiderii restaurantelor, arătând că este nevoie ca industria ospitalităţii să fie un sector „sănătos şi puternic şi pe picioarele lui”. „Din punct de vedere economic, mâine aş da drumul restaurantelor, dar nu este doar economic, aici este vorba şi de sănătate şi de aceea întotdeauna această decizie trebuie luată împreună”, precizează Cîţu.

Facebook Comments