În perioada 30 iunie-1 iulie ac, Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România  „ Wilhelm Filderman”  organizează un colocviu internațional, la Facultatea de Istorie a Universității „ Ioan Cuza”, pe tema Pogromului de la Iași și a Holocaustului din România. Se împlinesc 80 de ani de la masacrul antisemit de la Iași.

Potrivit programului afișat de organizatori, vor lua cuvântul reprezentanții Ambasadei Israelului în România, profesori universitari. După imaginile Pogromului de la Iași, vor fi depuse coroane de flori în memoria celor peste 13 000 de victime ale violenței extreme din România.

holocaust

„Împlinirea a 80 de ani de la primul Pogrom de amploare a celui de-Al Doilea Război Mondial și cel mai mare de pe teritoriul actual al României (estimat de istorici la 13.000 de victime) constituie prilejul de a comemora victimele din capitala Moldovei și din diferitele locuri ale Holocaustului (Șoah) în România. Prezenta reuniune științifică – continuare a precedentului nostru colocviu organizat la Iași acum zece ani – va aborda fenomenul genocidar, reluând problematica istoriei și a memoriei, ținând cont de evoluția istoriografiei consacrate acestui subiect” , a transmis  Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România.

Comunicări științifice și program artistic demonstrativ

Colocviul va avea o prezentare științifică și una artistică. Cercetători și universitari din România, Franța, Israel și Germania vor prezenta douăzeci de comunicări privind antisemitismul în perioada interbelică și reacția politică a evreilor, soarta evreilor în diferitele provincii ale României în timpul regimului antonescian. Totodată, va fi și un moment artistic, susținut de actorul Rami Baruch. El ne va ajuta să înțelegem mai bine paroxismul acestei violențe prin dramatizarea mărturiei a doctorului Yosef Govrin.

Mărturiile emoționante ale unei supraviețuitoare: Era fript până la sânge!

Una dintre supraviețuitoarele Pogromului de la Iași povestește cum a început violența antisemită de la Iași.

Este vorba despre Miriam Solomon. Relatează totul ca și când s-ar fi întâmplat ieri.

“În ziua de 29 iunie, dimineața, ora 7, au intrat la noi doi sergenți de poliție și un plutonier cu revolvere întinse spre noi să ridicăm mâinile și au început a-mi răscoli toată casa. Tot ce era mai de preț mi-au luat. Apoi ne-au împins să trecem în convoi, pe bărbătul meu cu copiii. Și când m-au izbit pe mine, eu m-am rugat la ei să mă lase că sunt gravidă, iar ei mi-au dat cu bocancul în burtă zicând că să nu mai fac jidani. Am căzut leșinată. Apoi am fost bătuți și cu ceilalți duși la Chestură, unde am călcat pe mii de morți și pe bărbatul meu l-am pierdut. Tot drumul spre Chestură, bărbatul meu a fost lovit cu arma. Fiind rabin, cu barbă, au luat chibrituri și i-au aprins barba. Când m-au despărțit de el, era fript până la sânge”.

Ce planuri are Guvernul României pentru comunitatea evreiască

Exact la împlinirea a 80 de ani de la Pogromul de la Iași, Parlamentul vrea desființarea Fundației Caritatea. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în Senat, iar președintele Parlamentului din Israel a scris deja autorităților române, notează g4media.ro

„În ultimele zile, mi-au parvenit diverse întrebări din partea mai multor organizații evreiești cu privire la o lege propusă în Parlamentul României, lege care a ajuns acum în Senat și care vizează desființarea Fundației Caritatea”, se arată în scrisoarea lui Levy adresată omologilor săi.

„Organizațiile s-au declarat extrem de îngrijorate atât din cauza motivelor desființării Fundației Caritatea, cât și din cauza unor temeri legate de capacitatea supraviețuitorilor nevoiași de a primi în continuare sprijinul financiar necesar pentru a-și procura produsele de bază. Ca om pentru care această problemă este una de inimă, am hotărât să vă scriu din proprie inițiativă pentru a vă transmite îngrijorările acestor organizații”, este mesajul transmis Parlamentului României, potrivit sursei citate.

Fundația Caritatea are rolul de a sprijini victimele Holocaustului și folosește surse guvernamentale.

Parlamentarii motivează în proiectul de lege că, în România, comunitatea evreiască aproape că nu mai există.   Argumentul a atras criticile  organizațiilor acestei minorități. Potrivit ultimului recensământ, în țara noastră trăiesc 5000 de evrei.

Pogromul de la Iași(27-30 iunie 1941), inițiat de generalul Ion Antonescu, a fost cea mai cruntă violență împotriva evreilor din România. În urma acesteia, au fost uciși în chinuri greu de descris 13 266 de evrei.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online