Ministerul Mediului: Noua versiune a aplicaţiei Inspectorul Pădurii va fi accesibilă începând de miercuri

35

Ministerul Mediului anunţă că noua versiune a aplicaţiei Inspectorul Pădurii va fi accesibilă începând de miercuri. Ministrul Tanczos Barna a explicat că Inspectorul Pădurii va funcţiona iniţial în varianta web, urmând să fie disponibile şi versiune pentru Android şi iOS. “În prima zi am anunţat că Inspectorul Pădurii, acel sistem informatic prin care publicul, cetăţenii au acces la informaţiile din SUMAL 2 o să fie lansat pe 10 februarie. Acest lucru se va întâmpla”, a afirmat el, citat de News.ro. 

“Sistemul este funcţional, sistemul este utilizat în momentul de faţă de peste 30.000 de utilizatori. Sunt peste 3.000 de utilizatori care provin din rândul Poliţiei, Jandarmeriei, Garda Forestieră are acces imediat, din prima zi de funcţionare la toate datele şi toate informaţiile din baza de date”, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna, marţi seară, la B1 Tv.

Tanczos a explicat că acei 3.000 de poliţişti şi jandarmi au informaţii în timp real despre fiecare transport de lemne.

“În prima zi am anunţat că Inspectorul Pădurii, acel sistem informatic prin care publicul, cetăţenii au acces la informaţiile din SUMAL 2 o să fie lansat pe 10 februarie. Acest lucru se va întâmpla, sistemul va funcţiona în variantă web, în variantă descărcabilă din magazinele virtuale, au fost deja trimise versiunile pentru Android şi iOS, sunt în verificări de securitate la aceste sisteme de magazine virtuale, că trebuie să parcurgă câteva proceduri de securitate, de verificare, dar versiunea web (…) va fi accesibilă publicului în cursul zilei de mâine”, a adăugat el.

El a menţionat că sistemul informatic poate fi îmbunătăţit, dar este funcţional.

“Niciun transport de masă lemnoasă nu se desfăşoară în mod legal fără acest sistem SUMAL 2.0 astăzi în România. Eu mi-am asumat această decizie de a lansa SUMAL 2.0 pe data de 30 ianuarie, aşa cum s-a prevăzut într-un act normativ şi a fost decizia mea de a nu amâna nici măcar o zi lansarea SUMAL 2.0, şi cu siguranţă mâine o să intre în funcţiune şi Inspectorul Pădurii. Cel mai important lucru e că acest sistem aduce îmbunătăţiri şi filtre de control suplimentare pentru a împiedica intrarea maselor lemnoase ilegal exploatate în circuitul economic, este obiectivul nostru primordial şi vom atinge acest obiectiv, folosind inclusiv Inspectorul Pădurii”, a spus Tanczos Barna.

Facebook Comments