O distribuire a vaccinului BioNTech/ Pfizer, “posibilă” anul acesta

7

Directorul laboratorului german BioNTech, care lucrează cu cel american Pfizer la un vaccin contra Covid-19, a estimat joi că este “posibil” ca autorizarea şi distribuirea lui să aibă loc până la sfârşitul anului în Statele Unite şi Uniunea Europeană, potrivit AFP.

“Există o şansă să putem obţine anul acesta autorizarea în Statele Unite sau în Europa sau în cele două regiuni”, a estimat Ugur Sahin, într-un interviu pentru AFP, precizând că solicitarea de autorizare va fi depusă vineri la Agenţia Americană pentru Medicamente (FDA). 

“Este posibil să putem livra vaccinuri din decembrie”, a adăugat el. 

În Statele Unite, cele două vaccinuri ai putea fi autorizate de Agenţia Americană pentru Medicamente (FDA) în primele săptămâni din decembrie, a spus luni Moncef Slaoui, responsabil ştiinţific al operaţiunii Warp Speed, numită de Donald Trump să vaccineze populaţia americană.         

Acest lucru ar permite vaccinarea a 20 de milioane de americani, prioritari fiind vârstnicii şi cei cu risc, din a doua parte a lunii decembrie, potrivit acestuia, apoi 25 de milioane de persoane pe lună începând din ianuarie.

Facebook Comments