O femeie a murit şi alte 46 de persoane au fost evacuate, în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc din Baia Mare – FOTO

18

O femeie de 88 de ani a murit şi alte 46 de persoane au fost evacuate în urma unui incendiu izbucnit, sâmbătă dimineaţă, într-un bloc din Baia Mare. Focul a cuprins o garsonieră, unde a fost găsită bătrâna decedată, iar scara blocului a fost inundată de fum.

“În această dimineaţă, pompierii băimareni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu pe strada Vlad Tepeş din Baia Mare. În urma incendiului o persoană a decedat. Totodată, salvatorii au evacuat 46 de persoane”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş.

De asemenea, Cornel Băbuţ, reprezentant la ISU Maramureş, a declarat, la Digi 24, că incendiul s-a produs în jurul orei 6.00, iar la sosirea pompierilor acesta se manifesta generalizat, la o garsonieră.

Foto: ISU Maramureș

Acolo au ajuns mai multe echipaje, scara blocului fiind inundată cu fum.

În garsoniera unde a avut loc incendiul a fost găsită o femeie de 88 de ani, decedată.

Facebook Comments