Omul de ştiinţă iranian Mohsen Fakhrizadeh, împuşcat cu o mitralieră controlată de la distanţă

    35

    Omul de ştiinţă iranian în domeniul nuclear Mohsen Fakhrizadeh, asasinat vineri la periferia de est a Teheranului, a fost împuşcat cu o mitralieră telecomandată, din altă maşină, potrivit agenţiei semioficiale iraniene de presă Fars, relatează CNN.

    Oficiali de rang înalt iranieni acuză Israelul de acest asasinat, iar liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei şi alţi lideri iranieni au ameninţat să răzbune uciderea lui Mohsen Fakhrizadeh.

    Agenţiile iraniene de presă prezintă versiuni contradictorii ale felului în care s-a desfăşurat atacul.

    Fars scrie că Fakhrizadeh se afla, vineri, împreună cu soţia sa într-o maşină blindată, escortată de trei vehicule ale forţelor de securitate. După ce ar fi auzit gloanţe lovind unul dintre aceste vehicule, el ar fi ieşit din maşină pentru a vedea ce se întâmplă.

    După ce a ieşit din maşină, o mitralieră controlată de la distanţă a deschis focul dintr-un automobil Nissan care staţiona la 150 de metri de maşina lui Fakhrizadeh, scrie Fars.

    Fakhrizadeh a fost împuşcat de cel puţin trei gloanţe, potrivit Fars.Garda sa de corp a fost împuşcată, de asemenea.

    După tiruri, maşina marca Nissan a explodat, potrivit Fars, care scrie că atacuil a durat trei minute.

    CNN precizează că nu a putut să confirme din surse independente această versiune fars a evenimentelor.

    Agenţia semioficialăde presă ISNA scrie, la rândul său, că maşina lui Fakhrizadeh a fost vizată de tiruri, urmate de o explozie şi alte focuri de armă. ISNA îl citează pe ministrul iranian al Apărării, generalul de brigadă Amir Hatami.

    ”Potrivit rapoartelor primite de la membrii echipei sale de detaliu, vehiculul domnului Fakhrizadeh a fost vizat iniţial de focuri de armă, după care un vehicul Nissan încărcat cu explozivi a fost detonat în apropiere, în timp ce focuri de armă continuau să ţintească vehiculul”, a declarat Hatami pentru ISNA.

    Potrivit televiziunii iraniene de stat IRIB, mai întâi a avut loc explozia, iar apoi atacatorii au deschis focul.

    Directorul Consiliului Strategic Iranian pentru Relaţii Externe, Seyed Kamal Kharrazi, a comparat asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh cu asasinarea generalului Qasem Soleimani, potrivit agenţiei oficiale iraniene de presă IRNA.

    Soleimani, comandantul Forţelor Qods din cadrul Gardienilor Revoluţiei, a fost asasinat într-un atac cu un avion american fără pilot (dronă), la începutul anului, lângă aeroportul din Bagdad, în Irak.

    ”Cu siguranţă, Republica islamică le va da un răspuns calculat şi decisiv criminalilor care l-au ucis pe martirul Fakhrizadeh”, apreciază Kharrazi.

    Mohsen Fakhrizadeh a fost directorul Centrului de cercetare în domeniul noilor tehnologii al Gradienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului, şi principalul reprezentant al programului nuclear iranian.

    Studenţi şi tineri iranieni s-au adunat la mai multe sedii guvernamentale, la Teheran, şi au demonstrat sâmbătă în faţa sediului Ministerului de Externe, unde au ars steaguri americane şi israeliene şi postere cu preşedinţii în exerciţiu american Donald Trump şi ales Joe Biden.

    Uniunea Europeană (UE) a condamnat asasinatul şi a îndemnat la ”reţinere maximă”. Foreign Office din Regatul Unit a subliniat că este ”urgent să se încerce să se stabilească faptele”.

    Facebook Comments