Parlamentul European a aprobat o dezbatere inițiată de Dacian Cioloș pe situația muncitorilor sezonieri

Parlamentul European va dezbate și va vota în sesiunea plenară din 17-19 iunie o rezoluție propusă de Dacian Cioloș, președinte PLUS și Renew Europe, despre situația muncitorilor sezonieri.

30

Decizia a fost luată astăzi în Conferința Președinților din PE, care a aprobat ca problemele muncitorilor sezonieri din agricultură, dar și servicii sociale sau turism să fie dezbătute de deputații europeni.

Problemele lucrătorilor sezonieri români din Germania au scos la iveală o situație existentă de mai mulți ani în Uniune, dar care nu a fost abordată până acum unitar la nivel european. În condițiile în care nu avem aceleași standarde la nivel european în ceea ce privește condițiile de muncă și condițiile sociale ale lucrătorilor sezonieri, acestea s-au aplicat arbitrar, iar de aici până la abuzuri punctuale a fost doar un pas.

„Este nevoie de norme clare la nivel european privind contractele muncitorilor sezonieri, drepturile lor sociale și condițiile în care își desfășoară munca atât în domeniul agriculturii, cât și al construcțiilor, al turismului și al serviciilor sociale.
Prin urmare, primul pas pe care l-am făcut a fost să solicit o dezbatere în Parlamentul European pe acest subiect pentru a vedea ce putem face și care sunt cele mai bune soluții pentru a rezolva aceste probleme. Rezoluția Parlamentului va trebui să conțină problemele de mobilitate ale muncitorilor, o mai bună coordonare între statele membre, drepturi sociale egale, o implementare mai riguroasă a legislației în vigoare, coordonarea cu partenerii sociali din țările gazdă și necesitatea unor campanii de informare asupra drepturilor pe care acești oameni le au. E nevoie de norme europene clare și de măsuri de protecție și prevenție, dar și de ajutor pentru perioada crizei COVID-19“, a declarat Dacian Cioloș, inițiatorul dezbaterii.

Încă din 30 aprilie, Dragoș Pîslaru, europarlamentar PLUS, a început în comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL) a Parlamentului discuții cu privire la muncitorii sezonieri, pornind de la cazul lucrătorilor români în agricultură din Germania. El a cerut audierea comisarului pentru Muncă și Drepturi Sociale, Nicolas Schmit, și a responsabililor Autorității Europene pentru Muncă.


Daca ti-a placut acest articol, da-l mai departe!

Facebook Comments