Medicul Lucia Bubulac și-a lansat, aseară, la Muzeul Literaturii Române, cartea „Stres, emoții, depresie, cancer”…

A fost o seară de suflet și învățăminte prețioase, dată și de prezența eminentului profesor universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan, unul dintre distinșii specialiști care au prefațat cartea.

Lucia Bubulac mărturisește că a ales titlul „Stres, emoție, depresie, cancer”, pentru a atrage atenția asupra legăturii între psihic și sănătate:

„Am ales acest titlu pentru a capta atenția, pentru a trezi interesul oamenilor, pentru a semnala un lucru extrem de periculos care se întâmplă în viața noastră, în modul nostru de gândire, dar și în ceea ce privește aboordarea din partea sistemului medical. În esență, am vrut să subliniez importanța legăturii directe de cauzalitate, între dezechilibrele psihologice și apariția bolilor, în general”.

CARTE
Foto: © Gabriel Tănase / Online Press

Profesorul Dumitru Constantin Dulcan subliniază rolul stresului în dezechilibrarea organismului:

„Într-un loc de muncă, dacă ai un om inteligent, dar care stă foarte prost emoțional, nu te poți înțelege cu el. (…) Stresul blochează, prin excesul de cortizon, neurogeneza – formarea de noi neuroni și noi conexiuni. (…) În consecință, există o singură soluție: la jumătatea zilei de lucru sau atunci când ne simțim obositi, cel puțin 10-15-20 de minute să stăm. Să stăm pe un scaun sau culcat, nu contează, dar important este să rămânem concentrați înapoia gândului, până când începem să avem o respirație profundă. Cu fiecare respirație profundă aducem corpului un flux de energie în plus!”

TREI

Loreta Popa, specialist PR al Muzeului Literaturii Române spune că omul înseamnă emoție:

„Emoția este ceea ce ne face oameni, ceea ce ne definește. Această carte, scrisă de doamna doctor Lucia Bubulac – și îi mulțumesc mult că a ales Muzeul Literaturii Române pentru lansare – este scrisă pentru a ne îndemna să gândim altfel, pentru a ne motiva să găsim „butoanele” acelea pe care să apăsăm și să avem grijă ce facem cu gândurile noastre, cu emoțiile noastre, pentru a le gestiona mai bine”!

Pentru mine, lansarea acestei cărți a fost genul de eveniment care poate schimba în bine o viață!

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online