Un bărbat din Bucureşti a fost înjunghiat – Victima a primit îngrijiri, dar nu a putut fi salvată/ Agresorul, dus la Secţia 11 Poliţie

23

Un bărbat din Bucureşti a fost înjunghiat, marţi, în urma unui conflict. Victima a primit îngrijiri medicale, dar nu a putut fi salvată. Agresorul a fost găsit în zona conflictului, fiind dus la Secţia 11 Poliţie

”Astăzi, în jurul orei 16.00, prin apel 112, o persoană a sesizat un conflict între doi bărbaţi, în urma căruia unul a fost lovit cu un obiect ascuţit”, a anunţat, marţi, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 11, care pe baza primelor informaţii au depistat în zonă, un tânăr, pe care l-au condus la sediul subunităţii.
De asemenea, la adresă s-au deplasat echipaje de prim ajutor, care au acordat îngrijiri bărbatului rănit.
”În pofida eforturilor medicale, tânărul a decedat. Trupul neînsufleţit urmează a fi ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, a mai precizat POliţia.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
Facebook Comments