VIDEO – ONG: Deşi primarul Firea afirmă în mod mincinos că Pasajul Doamna Ghica va fi finalizat în această toamnă, se poate observa cu ochiul liber că lucrările sunt într-un un stadiu incipient

6
Foto: Facebook | Asociația Pro Infrastructura
Foto: Facebook | Asociația Pro Infrastructura

Asociația Pro Infrastructură prezintă, vineri, imagini aeriene cu Pasajului Doamna Ghica din Bucureşti şi afirmă că lucrările sunt în stadiu incipient, ”deşi primarul Firea afirmă în mod mincinos că pasajul va fi finalizat în această toamnă”, informează News.ro.

Asociaţia Pro Infrastructură prezintă, vineri, imagini aeriene cu Pasajului Doamna Ghica din Bucureşti, aflat la intersecţia Şoselei Colentina cu Strada Doamna Ghica (inelul rutier secundar al capitalei) din Sectorul 2.

”Deşi primarul Firea afirmă în mod mincinos că acest proiect va fi finalizat în această toamnă, se poate observa cu ochiul liber că lucrările sunt într-un un stadiu incipient, executându-se operaţiuni la fundaţiile podului, relocări de utilităţi sau la bretelele prin care va fi deviat traficul. În plus, licitaţia pentru realizarea tablierului metalic a fost anulată recent”, a transmis Asociaţia.

Reprezentanţii acesteia cer autorităţilor locale ”mai multă responsabilitate în declaraţii, canalizându-şi astfel energia spre adevăratele blocaje ale proiectelor de infrastructură din Bucureşti”.

”Aşa va arăta Pasajul Doamna Ghica! Imagini în premieră! Lucrăm intens pentru a fi gata în această toamnă. Astfel, se va rezolva problema traficului din aceasta zonă foarte aglomerată – Colentina/Obor”, a scris Gabriela Firea pe Facebook, la începutul lunii iunie.

Facebook Comments