Raluca Turcan, ministrul Muncii, a mărturisit în cadrul briefing-ului de presă de astăzi că procesul de recalculare a pensiilor are în vedere două etape: cea a evaluării și cea a recalculării. Aceasta a precizat că până în prezent au fost evaluate 220.000 de dosare, iar personalul se va suplimenta cu aproximativ 1.500 de persoane.

Motivul pentru care Raluca Turcan a precizat că personalul se va suplimenta este faptul că acesta este sub-dimensionat în aceste momenete iar echipamentele și softul sunt învechite, fapt care estimează că recalcularea celor aproximativ 5 milioane de pensii ar putea fi finalizată într-un an și jumătate.

„Până în momentul de față, avem 220.000 de dosare evaluate de pensii, asta înseamnă includerea tuturor dosarelor într-un format electronic pe bază de indicatori care, în momentul în care vom stabili formula de recalculare a pensiilor, să fie folosiți pentru această recalculare propriu-zisă. Practic, întregul proces de recalculare are două etape – etapa evaluării, la care lucrăm acum și avem 220.000 de dosare, unele dintre ele erau în format letric, și etapa recalculării, când este finalizată procedura legislativă.”, a declarat ministrul Muncii.

De asemenea, Turcan a adăugat că în ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență se va adopta un program de finanțare pentru reformarea sistemului de pensii.

„De aceea, inclusiv pe Planul Național de Redresare și Reziliență luăm în calcul finanțare pentru reformarea sistemului de pensii, inclusiv consultanță pentru varianta optimă de recalculare a pensiilor, și de suplimentare prin stimulente pe o perioadă determinată a personalului care să intre în acest proces de evaluare, unul foarte laborios.”, a spus Raluca Turcan.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online