Online PressSocietateEntertainmentUNTOLD anunță parteneriatul cu al doilea unicorn românesc - Elrond Network

UNTOLD anunță parteneriatul cu al doilea unicorn românesc – Elrond Network

Citeste si...

Abonamentele la UNTOLD 2021 pot fi achiziționate și cu moneda EGLD a celor de la Elrond Network, care vor crea și un moment unic NFT.

Mega-festivalul de renume internațional UNTOLD, cel mai mare din Europa în 2021 și Elrond Network, al doilea unicorn românesc, care dezvoltă tehnologie blockchain la scara internetului, anunță că biletele pentru Untold 2021 pot fi achiziționate folosind criptomoneda EGLD.

Cea de-a șasea ediție a festivalului va fi o reuniune epică, la care vor participa cei mai buni 3 DJ-i din lume: David Guetta, Martin Garrix, Dimitri Vegas & Like Mike, legende internaționale precum The Script, Parov Stelar, Tyga, Sam Feldt și alți DJ-i, artiști și trupe senzaționale, care vor face show-uri pe toate scenele festivalului.

În 2019, UNTOLD a avut 372.000 de vizitatori.

Pasionații de muzică electronică și criptomonede vor putea să achiziționeze bilete folosind criptomoneda EGLD, care stă la baza rețelei blockchain de scară largă Elrond și a aplicației virale de crypto Maiar.

Colaborarea dintre cei doi parteneri va fi gestionată tot în baza criptomonedei EGLD, care va fi păstrată ca activă digitală în bilanțul contabil al firmei UNTOLD SRL, o premieră la nivel național, ce marchează un pas important în ascensiunea criptomonedelor la statut de instrument financiar relevant în industria de divertisment.

Reprezentanții Elrond Network vor fi prezenți la festival în zona lounge Elrond, unde cel de-al doilea unicorn românesc își va întâlni susținătorii și le va oferi diverse surprize.

În același timp, participanții la festival, care abia descoperă spațiul crypto, vor putea să învețe despre tehnologia blockchain, să își facă primul portofel digital și să dețină prima lor criptomonedă.

Toată lumea care va fi prezentă la UNTOLD va avea șansa să experimenteze un „moment NFT” extrem de special la scena principală, despre care organizatorii spun că va fi o experiență de neuitat, care nu trebuie ratată de nimeni.

NFT-urile (non-fungible token: element digital unic) rezultate vor fi ulterior lansate în Marketplace-ul NFT Maiar, de unde participanții la festival vor putea să le cumpere și să adauge, astfel, în colecția lor digitală eternă momente importante în viață.

Distribuie articolul pe: | | Whatsapp
Urmariți Online Press pe Facebook, Twitter, Instagram si YouTube
Publicat în categoriile:
- Advertisement -

Ultimele articole

- Advertisement -

Acest site web folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe acest site, acceptați politica de confidențialitate și termenii și condițiile. Informații detaliate despre utilizarea cookie-urilor pe acest site web sunt disponibile făcând clic pe setari cookie .

   
×