Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunță că din data de 10 febriarie, pe platforama de programare sunt activate 180 de cabinete în toată țara, pentru adimistrarea vaccinului produs de AstraZeneca, unde sunt disponibile 10.800 de sloturi pe zi în perioada 15 februarie – 6 martie.
Ulterior datei de 6 martie până pe 11 aprilie, vor fi alocate noi sloturi care vor permite programări pentru vaccinarea cu vaccinul produs de AstraZeneca.
Sursa menționată face preciazrea că potrivit recomandărilor autoritatiolor medicale, vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca se va realiza pentru grupa de vârstă 18-55 de ani.
CNCAV subliniază că programarea se va realiza în același cabinet atât pentru prima doză, cât și pentru rapel, la un interval de 56 de zile.
Programarea se poate face în mai multe moduri: pe platforma informatică de către beneficiar, angajator sau aparțînător; prin intermediul medicului de familie sau medicului curant; cu apel în call-center, la numărul 021.414.44.25 sau prin intermediul direcțiilor de asistență socială de la nivelul primăriilor.
Cele 180 de cabinete destinate vaccinării cu AstraZeneca sunt distribuite după cum urmează: București (22), Alba (3), Arad (4), Argeș (5), Bacău (5), Bihor (5), Bistrița Năsăud (2), Botoșani (3), Brăila (2), Brașov (5), Buzău (3), Călărași (2), Caraș-Severin (2), Cluj (10), Constanța (6), Covasna (2), Dâmbovița (4), Dolj (6), Galați (4), Giurgiu (2), Gorj (3), Harghita (3), Hunedoara (3), Ialomița (2), Iași (8), Ilfov (2), Maramureș (4), Mehedinți (2), Mureș (5), Neamț (4), Olt (3), Prahova (6), Sălaj (2), Satu Mare (3), Sibiu (4), Suceava (5), Teleorman (3), Timiș (10), Tulcea (2), Vâlcea (3), Vaslui (3), Vrancea (3).