Dosarul cu șină va deveni în curând istorie. Interdicția instituțiilor publice din România de a solicita dosar cu șină sau orice alt obiect de papetărie în vederea furnizării unui serviciu public va intra în vigoare în viitorul apropiat.
De asemenea, instituțiile publice nu pot percepe nici taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor menționate.În cadrul dezbaterilor din Comisia de administrație publică și Amenajarea Teritoriului, din Camera Deputaților, a fost adoptat un amendament în acest sens, propus de președintele Comisiei, Simona Bucura-Oprescu (PSD) și deputatul PNL George Tuță. Proiectul urmează să intre la votul final în plenul Camerei Deputaților, care este for decizional, potrivit unui comunciat de presă.
Deputatul PNL George Tuță a declarat că ”Finalitatea proiectului de lege constă în eliminarea, din aproape în aproape, a tuturor acelor elemente de birocrație care stau în calea eficientizării administrative”.
La rândul său deputatul Simona Bucura – Oprescu susține că ”Cetățenii români trebuie să se simtă reprezentați de actuala coaliție, care este datoare să acorde atenție sporită nevoilor contribuabililor români”.
Actualul amendament aprobat face parte din dezbaterea parlamentară pe marginea ”Legii privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale”, inițiată de deputatul Sebastian Burduja, prezent marți, 4 octombrie, la lucrările comisiei de Administrație pentru a susține eforturile de debirocratizare
Prin adoptarea acestei legi se va face un nou pas pentru digitalizarea serviciilor de bază ale administrației.
Totodată, reamintim că a fost adoptată legea, inițiată de deputatul George Tuță și susținută de majoritatea parlamentarilor, prin care a fost eliminată obligativitatea pentru cetățeni de a insera la dosar copii după acte publice emise de instituții ale statului. De asemenea, în perioada următoare, în aceeași succesiune legislativă, va fi implementat un model automatizat online de emitere a cazierului judiciar pentru cetățenii români.