Klaus Iohannis a declarat vineri după o vizită la Institutul Național de Sănatate Publică (INSP), că nu trebuie sa intrăm în panică  însă trebuie sa fim conștienți că ne aflăm într-o situație deosebită, o situație de sănătate publică deosebit de gravă și dacă vrem să avem o viața apropiată de normalitate este absolut obligatoriu sa respectam câteva norme. Sunt arhicunoscute și câteva măsuri, purtatul măști, pastrarea distanței fizice, igiena mâinilor, evitarea cu cât mai mult a zonelor aglomerate.

Întrebat dacă a discutat cu specialistii supoziția întoarcerii în starea de urgență, acesta a afirmat că a discutat aceste chestiuni și că nu intenționează să revină la strarea de urgenta dar că există masuri mai puțin dure care au efecte poate chiar mai bune, repetând că cele mai bune prevenții sunt masca, păstrarea distanței fizice si igiena mâinilor.

Președintele Iohannis a mai declarat că nu este nevoie sa se închidă toată țara pentru a avea un efect de îngrădire. Pentru a purta masca nu este nevoie din nou de stare de urgentă.

“Guvenul ia toate măsurile pentru a nu ajunge în situații critice si de aceea mai tot timpul vehiculăm și datele despre sistem. De exemplu, în situația de acum avem peste 600 de pacienți la ATI însă avem peste 1000 de locuri destinate numai pentru pacienții covid, deci nu suntem deloc la limită”, a mai declarat Iohannis. 

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online