Pentru a veni în sprijinul celor care au suferit din cauza incendiului produs la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, familiile pacienților și personalul medical afectat, MedLife va pune la dispoziție, gratuit, servicii de consiliere psihologică, pentru a oferi tot suportul necesar celor care vor avea nevoie, pentru următoarele săptămâni.

Asistența psihologică specializată va putea fi accesată în regim de hotline, pe baza unei programări prealabile efectuate la numărul de telefon 0241 960, număr cu tarif normal.

Programările se pot face zilnic, în intervalul orar 8:00 – 20:00, începând chiar de astăzi.

Echipa de specialitate care va oferi acest suport este formată din psihologi specializați în psihotraumatologie și asistare psihologică, care vor fi la dispoziția tuturor celor care au avut de suferit, în urma tragediei de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, vizați fiind membrii de familie ai pacienților răniți sau decedați și personalul medical aflat în mijlocul evenimentelor.

Mihai Marcu, director general MedLife Group, spune că, dacă va fi necesar, vor fi desfășurate și alte acțiuni de sprijin, în afară de consilierea psihologică.

“Ne dorim să putem ajuta familiile victimelor să depășească traumele psihologice suferite. Este cumplit ce s-a întâmplat acolo și vrem să fim alături de cei care au nevoie de susținere și îndrumăre, pentru a lupta mai departe. În semn de respect pentru tot efortul depus, vrem să oferim acest sprijin de specialitate și personalului medical din spitalul Constanța, impactat direct de aceste evenimente nefericite. În măsura în care va fi necesar, ne arătăm disponibilitatea de a veni în completare și cu alte acțiuni de susținere. Credem că, în astfel de momente, este important să fim împreună, să fim solidari unii cu ceilalți, ca să putem depăsi astfel de tragedii”.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online