Ministerul Educației nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ nicio interdicție expresă cu privire la oferirea de flori și mărțișoare.

Mărţişorul, element de patrimoniu cultural imaterial, a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. În acest context, Ministerul Educației nici nu poate schimba și nici nu dorește să se implice în schimbarea/includerea unor valori de simbol precum „flori și mărțișoare” în categoria „obiecte personale”.

Conform ordinul comun nr. 3.235/2021 al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății se prevede interzicerea schimbului de obiecte personale.
Anexă: Măsurile sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile conexe în perioada pandemiei de COVID-19 – II. Măsuri de organizare a spaţiilor, a accesului în unităţile de învăţământ preuniversitar/unităţile conexe şi a programului şcolar, în contextul epidemiologic al infecţiei cu SARS-CoV-2, b) organizarea sălilor de clasă.

Ministerul Educației îndeamnă la prudență din perspectiva oricărui tip de interacțiuni care pot facilita transmiterea virusului Sars-CoV-2.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online