Poliția Română anunță că se fac percheziții la un roman din Marea Britanie bănuit că ar fi avut legătură cu atacurile informatice care au avut loc asupra unor site-uri ale unor instituții publice si organizații private din România, în ultima perioadă, revendicate de gruparea de origine rusă „KillNet”.

„Începând cu data de 29 aprilie a.c., o serie de atacuri informatice de tip DDoS – Distributed Denial of Service a afectat multiple site-uri web care aparțin unor instituții publice și organizații private din România. Atacurile ar fi fost revendicate de o grupare intitulată ‘KillNet’, de origine rusă, iar activitatea acestora ar fi promovată pe diferite canale de comunicare, fiind motivate de contextul conflictului militar Rusia – Ucraina. Imediat după aceste atacuri, specialiști ai Ministerului Afacerilor Interne, Direcției Generale de Protecție Internă, Inspectoratului General al Poliției Române, precum și din cadrul celorlalte structuri și instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, au desfășurat activități specifice din competență, pentru contracararea atacurilor, protecția site-urilor vizate și identificarea persoanelor responsabile, în vederea asigurării rezilienței infrastructurilor IT”, potrivit sursei menționate.

Persoana bănuită, ar fi oferit sprijin pentru traducerea din limba rusa în limba română, a unor materiale promovate de gruparea “KillNet”, indicând site-uri din Romania care ar fi putut fi atacate.

“În urma activităților comune desfășurate, a fost identificată o persoană bănuită, cetățean român, rezident în Marea Britanie, care ar fi susținut activitatea grupării infracționale, prin oferirea de sprijin pentru traducerea din limba rusă în limba română a materialelor promovate de gruparea infracțională și prin indicarea unor site-uri web din Romania care ar fi putut fi atacate prin același mod de operare. La data de 2 mai 2022, în urma cooperării polițienești internaționale, autoritățile de aplicare a legii din Marea Britanie, prin National Crime Agency, au efectuat o percheziție domiciliară, în Marea Britanie, la adresa de reședință cetățeanului român, bănuit că ar fi fost implicat în desfășurarea atacurilor informatice, din ultimele zile, asupra infrastructurii IT din România”, mai transmite Politia Romana.

De asemenea, ofițeri specializați din cadrul IGPR- Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice s-au deplasat în Marea Britanie, pentru acordarea de sprijin în ancheta desfășurată de National Crime Agency iar ministrul de Interne, Lucian Bode a transmis că cetățeanul român se află în custodia autorităților din Marea Britanie și este audiat.

 

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online