Astfel, o echipă de medici și asistenți medicali din România este pregătită să se alăture, pe bază de voluntariat, în această săptămână, colegilor din Republica Moldova, urmând să lucreze alături de aceștia, pentru o perioadă de timp, în spitalele din Republica Moldova implicate în combaterea pandemiei.
Totodată, Guvernul României va face, în perioada imediat următoare, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, o serie de donații de echipamente de protecție și alte materiale medicale necesare în contextul pandemiei COVID-19. În acest sens, în ședința de Guvern de joi, 30 aprilie a.c., vor fi alocate în contul Ministerului Sănătății sumele necesare realizării donațiilor menționate.
Aceste demersuri vin în completarea eforturilor mai ample făcute de România în contextul pandemiei de a permite autorizarea livrării unor medicamente, dispozitive medicale și materiale sanitare care pot fi achiziționate din România în condițiile sistării exporturilor respective pe fondul instituirii stării de urgență, precum și de a facilita tranzitul și repatrierea în deplină siguranță a cetățenilor Republicii Moldova.
În plus, România a susținut pachetele de sprijin adresate statelor din Parteneriatul Estic, inclusiv pentru Republica Moldova, vizând gestionarea pandemiei, adoptate recent la nivelul Uniunii Europene.
Prin toate aceste măsuri, România urmărește, de o manieră prioritară, să acorde sprijin direct cetățenilor Republicii Moldova, în spiritul relației speciale bazată pe comunitatea de limbă, istorie și cultură și fundamentată pe cooperarea în cadrul Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, de la a cărui semnare se împlinesc astăzi, 27 aprilie 2020, zece ani.
La acest moment aniversar, al marcării a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic, România reiterează angajamentul de a continua să susțină îndeplinirea obiectivului fundamental reprezentat de integrarea europeană a Republicii Moldova, unica în măsură să asigure dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova în beneficiul direct al cetățenilor. În același timp, România va continua să urmărească cu prioritate interesele cetățenilor din Republica Moldova.
Daca ti-a placut acest articol, da-l mai departe!