”E nevoie de un nou Cadru Financiar Multianual, mai robust, caresă răspundă nevoilor statelor membre de relansare în plan economic, social și de mediu, în urma crizei provocate de Covid-19. Este esențială, în acest sens, consolidarea Politicii de Coeziune, a Politicii Agricole Comune, a Pactului Ecologic European și a Mecanismului pentru Tranziție Echitabilă – ca principale instrumente de investiții pe termen lung în UE”, a subliniat europarlamentarul PSD.
Rovana Plumb a atras atenția că se conturează o ieșire în două etape din criza actuală. ”Pe termen scurt, sunt necesare lichiditățile pentru repornirea economiilor statelor membre. Avem nevoie, pentru finanțarea investițiilor necesare refacerii economice, de un Fond European pentru Relansare, bazat pe subvenții, nu pe împrumuturi și care să asigure acces nediscriminatoriu tuturor statelor UE”, a precizat eurodeputatul social-democrat, în reuniunea online a conducerii S&D, ce a precedat videoconferința de azi a Consiliului European, dedicată combaterii pandemiei și efectelor sale economice.
Vicepreședintele Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European consideră că răspunsul pe termen lung la criza Covid-19 trebuie să fie asigurat de un nou proiect de buget european pentru 2021-2027, adecvat noii situații. ”În opinia mea, cel mai eficient instrument de investiții pe care îl avem la dispoziție este Cadrul Financiar Multianual și, în cadrul acestuia, Politica de Coeziune este esențială pentru armonizarea dezvoltării țărilor Uniunii Europene”, a declarat Rovana Plumb.
Daca ti-a placut acest articol, da-l mai departe!