Autoritățile turce au reușit să controleze incendiile care au izbucnit săptămâna trecută în regiunea Antalya, una dintre destinațiile de vacanță preferate de turiștii români, astfel că – în acest moment – situația revine la normal, iar activitatea turistică nu este afectată, informează reprezentanții agenției de turism Soley Tour, specializată pe sejururi în Turcia.

În schimb, în Bodrum, la finalul săptămânii trecute, autoritățile au luat decizia de a-i muta temporar pe turiștii cazați în două hoteluri, ca măsură de precauție, aceștia revenind în resorturi o zi mai târziu.

CEO Soley Tour, Erdinc Adali (foto), spune că situația din Antalya a fost sub control.

“În toată această perioadă, în Antalya nu a fost necesară evacuarea din resorturi a turiștilor, pentru că situația a fost sub control, iar vacanțele, inclusiv ale turiștilor români, au continuat fără sincope, conform programului. În ceea ce ne privește, nu am avut solicitări de anulare a vacanțelor în Turcia și turiștii trebuie să știe că pot călători în această destinație fără griji. Noi, ca turoperator, am fi primii care ar anula deplasările în Turcia, dacă siguranța și confortul turiștilor noștri ar fi amenințate de situația din zonă”.

Într-o declarație oficială, ministrul turc al Agriculturii și Silviculturii, Demir Pakdemirli, a precizat că – în ultimele șase zile – 137 de incendii au fost controlate, în 32 de provincii, dar continuă “lupta eroilor pădurii, împotriva a 13 incendii din șase provincii”.

În acest moment, echipele de intervenție acționează cu zeci de avioane și elicoptere, peste 800 de mașini de pompieri, iar mai bine de 5.000 de angajați sunt angrenați în lupta împotriva flăcărilor.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online