Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă adresează invitația de a participa la conferința de promovare a proiectului „Tehnici inovative in valorificarea patrimoniului cultural. Icoanele de pe valea Sebeșului din colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei”, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului RO-CULTURA.

muzeul etnografic

Proiectul își propune să faciliteze accesul vizitatorilor la icoanele pe sticlă originare din zona Văii Sebeșului, aflate în patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, piese de o rară valoare estetică și documentară, pictate de generații de artiști țărani. Aceste adevărate comori ale plasticii populare vor fi valorificate atât prin expunere directă cât și prin prin utilizarea tehnicilor inovative din domeniul realității virtuale pentru explorarea completă a picturii, a materialelor și a tehnicilor de execuție. În cadrul proiectului vor fi restaurate și conservate în vederea expunerii 66 de bunuri de patrimoniu la care accesul publicului larg este dificil.

Pe lângă rezultate aferente procesului de digitizare si de realizarea a propunerilor de restaurare digitala ale icoanelor pe sticla, la conferință vor fi edezbătute și aspecte specifice legate de tehnicile care caracterizează procersul de restaurare reală a acestor icoane.

De asemenea, în cadrul conferinței urmează să prezentăm aplicațiile digitale care vor fi realizate in cadrul proiectului, aplicații menite să ofere publicului din mediul virtual un mod nou și interactiv de percepere a valorilor patrimoniului cultural.

Evenimentul este organizat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în parteneriat cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca și NUDA AS din Bergen (Norvegia) în cadrul proiectului „Tehnici inovative in valorificarea patrimoniului cultural. Icoanele de pe valea Sebeșului din colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei ”, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, apelul „Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate”.

În vederea implementării proiectului, Muzeul Etnografic al Transilvaniei beneficiază de o finanțare nerambursabilă din Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului RO-CULTURA, în valoare de 618.161,00 lei, echivalentul a 129.265,59 Euro. Proiectul, care se desfășoară pe o perioadă de 24 de luni, se află în a 11-a lună de implementare.

Conferința va avea lo online, vineri, 26 februarie 2021, începând cu ora 12.00, pe platforma Zoom și va fi acccesibilă prin următorul link:
https://us02web.zoom.us/j/4790183072
Meeting ID: 479 018 3072

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online