În condițiile în care pandemia de coronavirus a afectat majoritatea statelor lumii și, implicit, activitatea economică a acestora, au fost impuse restricții și limitări la nivel global, inclusiv în ceea ce privește circulația persoanelor și a mărfurilor, cât și restricții referitor la organizarea de evenimente – obiectul principal al Programului de Promovarea a Exporturilor, adică participarea în străinătate a companiilor românești la târguri, expoziții și misiuni economice.

Evenimente, târguri și expoziții, au fost anulate din cauza pandemiei. Despre asta este vorba și nimic mai mult. Nu se pune problema să nu susținem acest Program, care este în continuare important pentru Minister. Vă asigur că, pe perioada stării de urgență, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri va acționa activ și aplicat, ajustând procedurile legislative nevoilor mediului de afaceri și posibilităților actuale de dezvoltare. În aceste condiții, după ieșirea României din starea de urgență, Programul de Promovare a Exporturilor va fi analizat, regândit și adaptat cu soluții pertinente la noile condiții, respectând, în același timp, măsurile adoptate de țările partenere în derularea acestui program. De asemenea, în această perioadă, echipa MEEMA analizează toate variantele de lucru legale post criză SARS-CoV-2, astfel încât promovarea la export a companiilor românești să fie adaptată  realităților economice post-pandemie”, a declarat Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. 


Daca ti-a placut acest articol, da-l mai departe!

Facebook Comments