La Spitalul Universitar de Urgență București funcționează de astăzi primul centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale care oferă servicii integrate – medicale și medico-legale, asistență post-traumatică și consiliere. Proiectul este finanțat prin programul „Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România” și valorează 2,5 milioane de euro.

Raluca Turcan anunță că victimele violenței sexuale vor beneficia, la Spitalul Universitar, de o echipă de intervenție și de sprijin formată medic, medic legist, psiholog, polițist, asistent social. Acest fapt va scurta timpul pe care victimele îl pierdeau înainte umblând la fiecare instituție în parte pentru a colecta datele necesare, având în vedere sistemul birocratic.

„Prin proiectul derulat de ANES vor mai fi înființate încă 9 centre similare, în mai multe orașe din țară. În paralel, vom completa această componentă de intervenție integrată în sprijinul victimelor violențelor sexuale cu înființarea a 8 centre de consiliere pentru agresori, în cadrul aceluiași proiect, pentru care ANES a încheiat deja protocoale de colaborare cu autoritățile administrației publice locale.”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

De asemenea, aceasta a transmis că cifrele arată că 94% dintre victimele violurilor raportate în 2020 sunt femei și fete și 92% dintre victimele agresiunilor sexuale sunt tot femei și fete. Față de anul 2019, anul trecut s-a înregistrat o creștere cu 30% a cazurilor raportate de viol, agresiune sexuală și act sexual asupra minorelor.

„Dincolo de cifre sunt drame și ce e și mai dureros este că, atunci când astfel de violențe grave se întâmplă, victimele sunt transformate pe nedrept în vinovați. Le încurajez pe femeile care cad victime ale violențelor de orice fel să apeleze la ajutor și pe toți cei care au cunoștință despre astfel de fapte să sprijine victimele și să le îndrume în a cere ajutor.”, și-a exprimat ministrul muncii susținerea față de victime.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online