Lansarea celei de-a treia ediții din programul Start-Up Nation, va avea loc pe platforma granturi.imm.gov.ro. Aplicanții vor putea completa, semna electronic, încărca și transmite formularul de înscriere, începând cu ora 10:00 și numai după ce le-au fost generate user-ul și parola.
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a declarat că suma maximă nerambursabilă obținută de un proiect este de 200.000 de lei. Totodată, acesta a mai spus că „Înscrierile se vor putea efectua exclusiv online, până la începutul lunii septembrie. Pe această cale, le mulțumesc tuturor partenerilor implicați în implementarea acestei măsuri așteptate cu mult interes de sectorul IMM și, nu în ultimul rând, doresc să le urez mult succes aplicanților! La dispoziția dumnealor stă și un număr de call center, respectiv 0219059, la care pot apela pentru asistență”.
Persoanele care vor beneficia de fondurile europene vor trebui să țină cont de obligativitatea achiziționării a două plăcuțe de dimensiunea A3, cu scop informativ, ce vor fi amplasate atât în interiorul locației unde se va desfășura activitatea, cât și în exteriorul acesteia dar cu grad ridicat de vizibilitate pentru clienți.
Ținând cont de ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, cererile de finanțare se vor acorda astfel:
Pentru anul curent, bugetul alocat schemei de minimis, aprobat prin Legea nr. 317/2021, este de 520.031.000 lei, din care 500.000.000 lei pentru Pilonul I Start-up Nation România și 20.031.000 lei pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora. De reținut este că aplicanții nu vor avea posibilitatea înscrierii pe ambii piloni ai programului.