Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va organiza, în perioada 21-27 martie 2022, cu ocazia Global Money Week (GMW), o serie de acțiuni dedicate promovării educației financiare, în rândul copiilor și tinerilor.
Global Money Week este un prilej pentru ASF de a lansa un nou program de educație financiară, Start4Life, destinat copiilor și tinerilor aflați în centre de plasament.
Evenimentele care vor fi derulate în cadrul GMW au ca scop principal creșterea nivelului de conștientizare cu privire la importanța educației financiare, atât la nivelul corpului didactic, cât și la nivelul elevilor și studenților, facilitând îmbunătățirea accesului copiilor și tinerilor la noțiuni și informații de educație financiară.
În cadrul acestui program, tinerii vor beneficia de lecții de educație financiară și de economie generală, menite să îi ajute pentru a se adapta cât mai bine din punct de vedere financiar, în momentul în care vor fi nevoiți să părăsească centrele de plasament și nu numai.
Într-o primă etapă, programul se va adresa tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, iar pe parcurs acesta va acoperi toate categoriile de vârstă.
Acestui program i se vor alătura, voluntar, lectori ai entităților din toate cele trei piețe financiare reglementate, iar Institutul de Studii Financiare va oferi, în mod gratuit, unora dintre tineri, cursuri de formare profesională care să îi ajute la integrarea pe piața muncii.
Președintele ASF, Nicu Marcu, a subliniat faptul că educația financiară stă la baza dezvoltării piețelor financiare și a economiei României.
”Educația financiară este, așa cum am spus de mai multe ori, o misiune strategică a Autorității de Supraveghere Financiară. Vom continua să desfășurăm programe și proiecte dedicate elevilor, studenților și publicului larg, întrucât prin educație vom putea contribui la dezvoltarea piețelor financiare și a economiei României.”
Global Money Week este un eveniment internațional desfășurat sub patronajul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în cadrul căruia comunități întregi își unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaștere a mediului financiar, pentru înlăturarea politicilor financiare depășite și pentru a oferi tinerilor instrumentele și inspirația necesare pentru a-și modela propriul viitor.
Această inițiativă reunește organizații din aproape 170 de țări și implică anual peste 40 de milioane de copii și tineri.
***
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012, aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.