Încă nu vedem luminița de la capătul tunelului, dar trebuie să ne facem planuri pentru momentul când o vom vedea. Dacă am ratat startul în lupta împotriva coronavirusului trebuie să fim siguri că nu vom rata și startul la repornirea economiei.
Ați văzut că apelurile mele la actuala conducere a țării de a începe să discutăm despre măsurile care trebuie luate pentru a reporni economia nu au dat rezultate și nu mai am de gând să încerc cu ei. De aceea vreau să fac un apel la voi toți să începem să facem aceste planuri pentru momentul când vom zări luminița de la capătul tunelului și ne vom putea întoarce la treaba.
Nu mai trebuie să fim doar reactivi. Am ajuns aici și din cauză că cei care trebuiau să anticipeze ce urma să vină, nu au făcut-o. Haideți să nu mai repetăm aceeași greșeală. Cei care mizează pe scenariul că viața va reîncepe exact de acolo de unde am lăsat-o și că normalul va arata la fel, cred că greșesc.
Pentru că nu cred că se poate găsi o rețetă care să se potrivească pentru toți, haideți să fixăm care este numitorul comun: masca de protecție și distanțarea socială. Dacă suntem toți de acord că aceste două lucruri își vor face loc în viață noastră, putem să ne gândim cum trăim cu ele.
Cum se pot organiza fluxurile de producție sau de servicii pentru ca oamenii să poată păstra o minimă distanță între ei? Ce fel de echipamente de protecție vor putea purta pentru a se proteja de infecție?
Cum se poate organiza un transport de acasă la muncă și înapoi, în condiții în care să se limiteze posibilitatea de răspândire a virusului? Este foarte posibil să fie nevoie de un program flexibil pentru a evita aglomerările din transportul în comun. Probabil că mulți dintre angajați vor prefera să vină cu autoturismul propriu tocmai pentru a se feri de o eventuală infectare, așa că vor trebui identificate cu autoritățile locale spații pentru parcare. Soluții se găsesc dacă anticipăm.
Nu trebuie să ne panicăm dacă vor fi angajați care vor lua virusul. Este important ca ei să fie tratați în siguranță în spitale și avut grijă de familiile lor. Cei care au intrat în contact cu ei trebuie testați și spațiul în care au lucrat dezinfectat. Și mergem mai departe.
Lucrurile nu o să meargă ca unse de la început pentru că, de multe ori, va trebui să experimentăm. Aici vor fi de mare ajutor asociațiile profesionale pentru că ele pot facilita schimbul de informații, pot vedea ce a mers și ce nu, și până la urmă pot veni cu un plan pentru fiecare domeniu de activitate în parte.
Guvernul ar trebui să asigure suficiente echipamente de protecție în momentul în care munca va începe, dar nu există această garanție. Va trebui improvizat, cel puțin o perioadă.
Măsurile de siguranță sanitară pentru voi, pentru angajați și pentru clienți sunt primul pilon pentru repornire.
Al doilea pilon trebuie să fie recâștigarea încrederii clienților, recâștigarea încrederii în furnizori și parteneri de afaceri. Este foarte posibil că această încredere va avea de suferit, cel puțin la început, fapt care va îngreuna extrem de mult activitatea. Aici cred că statul poate interveni cu plata primelor de asigurare care să vă garanteze că vă încasați banii.
Puțin de presupus că economia va porni cu aceeași viteză cu care s-a oprit. Probabil că cererea de produse și servicii va fi timidă la început așa că trebuie găsite soluții pentru oamenii care nu vor putea reveni imediat la muncă.
Al treilea pilon poate fi sprijinul pe care îl putem da în Parlament pentru a da legi care să aducă protecție socială acolo unde munca nu a început din plin. Vom face legi care să vă dea ocazia să vă finanțați afacerea la un cost accesibil și vom menține presiune pe guvern, indiferent cum se va numi, ca să fie cel mai bun client al vostru. Adică unul care cumpără și plătește la timp!
Vom experimenta, ne vom reinventa dacă asta va fi necesar ca să repornim România.
Eu știu că voi sunteți cei mai interesați să vă reapucați de lucru, să aveți oamenii înapoi în hale, magazine sau alte locuri de activitate. Iar în mâinile voastre stă soarta a milioane de români.
Eu știu că veți face ceea ce trebuie să faceți. Ați reușit într-o țară în care este foarte greu să fii antreprenor, o să reușiți și acum să învingeți un inamic invizibil.
Prin acest apel deschid astăzi un dialog național pe tema repornirii vieții economice, sociale, culturale și sportive în România. Voi aborda temă cu temă, domeniu cu domeniu. Voi vorbi puțin și voi asculta mult.
Propunerile voastre, comentariile voastre vor face parte din planul #repornimromania.
Daca ti-a placut acest articol, da-l mai departe!