Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, îl consideră în continuare vinovat pe Ion Rădoi de greva care a blocat timp de o zi metroul din București, deși acesta susține că a fost în concediu. Acuzațiile iau amploare între cele două părți în condițiile în care pe comunicatul sindicatului de la metrou apare semnătura lui Ion Rădoi.

Drulă consideră că respectivul concediu este de fapt o suspendare de la Metrorex, jobu-ul full time fiind de lider sindical, iar Rădoi este absolut vinovat de protestul din 26 martie: „Absolut. Și este în spatele a ceea ce s-a întâmplat la metrou și nu de azi, de ieri, ci de vreo 20 de ani, cel puțin.”, a afirmat Drulă.

El a mai adăugat că pe 2 aprilie vor fi eliberate spațiile comerciale de la metrou, în ciuda acestui protest: „Cred că este pe 2 sau 4 aprilie. Se restabileşte legea. Este domeniu public. Eu sunt obligat, şi eu, şi directorul general al Metrorex şi Consiliul de Administraţie, suntem obligaţi de a apăra interesul public, nu interese private. Este un contract expirat din 2018 acolo şi acele spaţii sunt ocupate fără drept. Chiria se duce la firma sindicatului.”

Ministrul Transporturilor a mai precizat pentru Dig24 că angajaţii de la metrou erau conștienți că este interzis să protesteze, legal, având în vedere contextual pandemic, astfel că cei care chiar au protestat erau în timpul liber.

”Oamenii ăştia sunt puţin versaţi, ei ştiu că nu pot face grevă pentru că nu le permite legea stării de alertă, ştiu că, conform contractului colectiv de muncă, conflictul social dacă este declanşat, are nişte reguli, ştiu că oprirea voluntară a lucrului are nişte reguli. Au venit special cu oameni care nu erau în tură. Pur şi simpli nişte cetăţeni, care întâmplător erau angajaţi la metrou, au venit, s-au aşezat pe şinele de la metrou noaptea şi au blocat, fără nişte revendicări în prealabil. Lucrurile astea se fac prin convocare. Ne cheamă Rădoi să venim acolo.”, a mai declarant Cătălin Drulă.

Metrorex a anunţat că pierderile suferite în urma protestului de vineri, 26 martie, se ridică la peste 2,8 milioane de lei.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online