Raed Arafat a făcut declarații în urmă cu puțin timp despre evoluția Covid19 și cum sunt afectate măsurile, recent puse în aplicare, de protestele care se află deja la a doua zi. Șeful DSU avertizează populația revoltată că ciferele sunt în creltere în toată țara, iar noua tulpină este mult mai agresivă.

Invitat la Digi 24, Arafat a spus despre numărul de cazuri că a ajuns la 77.829 de cazuri active ce s-au dublat în numai o lună, iar noile restricții vin să combată acest fapt. Cifrele imense se află în creștere și la unitățile primiri urgențe, dar municipiul Timișoara începe să dea randamente, înregistrând scăderi vizibile ale cazurilor de infectare. Însă Bucureștiul a crescut continuu în ultimele zile, ajungând la 7,06 și este posibil să se depășească, a mai precizat șeful DSU.

De asemenea, Arafat a mai spus pentru cei care nu vor restricții că aceste măsuri sunt esențiale pentru stoparea numărului de bolnavi din spitale, astfel „dacă continuă lume să se îmbolnăvească, nu limităm asta, și paturile, la un moment, se blochează și ele, se blochează ATI-ul, se blochează secțiile, se blochează UPU”. Acesta a mai completat că cei care „urlă că nu vor măsuri” trebuie să înțeleagă că soluția reală rămâne vaccinarea, iar România se situează pe o poziție foarte bună cu campania de vaccinare.

Raed Arafat a mai adăugat că măsurile noastre nu sunt atât de dure în comparație cu alte țări din Europa, unde se aplică măsuri mult mai stricte. Măsurile din România au arătat că sunt echilibrate și am reuși să ținem treaba sub control.
Chiar dacă nu scad cifrele și totuși se mențin, trebuie localizate cauzele acestora și să vedem ce altceva trebuie făcut pentru a nu mai crește, a mai spus Arafat.

Arafat a încheiat cu un mesaj pentru cei aflați la proteste: „Să fie atenți de unde își iau informațiile și să se gândească că toți au rude și au bâtrânii lor…”

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online