Polițiștii specializați în protejarea patrimoniului cultural au recuperat calota unui coif medieval, de origine vikingă, unicat în România și printre puținele exemplare cunoscute în Europa, anunță Insepctoratul General al Poliției Române.

Potrivit acestora, bunul este apreciat de specialiștii în domeniu ca având o valoare istorică incomensurabilă.

“Polițiștii Direcției de Investigații Criminale – Serviciul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Național, împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Iași – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, au recuperat, la data de 7 februarie 2021, un bun arheologic de mare valoare, respectiv calota unui coif medieval de origine varegă (vikingă).”

Sursa citată, precizează că investigațiile au început în luna decembrie 2020, în urma unor indicii obținute de polițiști, coiful fiind inițial descoperit în timpul unor lucrări de amenajare efectuate, în anul 2010, pe râul Siret, fără a fi însă declarat și predat la data respectivă autorităților competente.

IGPR mai precizează că bunul cultural poate fi datat în secolele X-XIII și reprezintă un tip de coif întâlnit cel mai adesea în spațiul Baltic și al Rusiei Kieviene. Acesta este apreciat de specialiștii în domeniu ca având o valoare istorică incomensurabilă, fiind unicat în România și printre puținele exemplare cunoscute în Europa.

“Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor, iar bunul cultural în cauză a fost predat Complexului Muzeal Național ,,Moldova” Iași, în vederea declanșării procedurii de clasare în patrimoniul cultural național.”

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online