Gabriela Firea, fostul primar al capitalei, susține că Bucureștiul are un Master Plan pentru tratarea deșeurilor, prin Hotărârea 455, care a fost votată în Consiliul General al Municipiului București din 27 august 2019, unde actualul șef al gărzii de mediu Octavian Berceanu, a fost prezent și a votat împotrivă, dupa cum afirmă fostul edil al Capitalei.

„Capitala e plină de gunoaie și rozătoare, la aproape 10 luni de mandat al noilor primari de “dreapta”, dar seful Garzii de mediu, un ridicol neprofesionist tot de “dreapta”, face declarații abracadabrante! Bucureștiul are un Master Plan pentru tratarea deșeurilor, domnule Berceanu, fost consilier general, actual șef al Gărzii de Mediu,
– Zorro al Gunoaielor! Vă reamintesc că, în 27 august 2019, Consiliul General al Municipiului București a votat Hotărârea 455 privind aprobarea Master Planului pentru sistemul integrat al deșeurilor la nivelul Capitalei. Ați fost prezent și ați votat împotrivă, așa cum ați făcut-o, dvs. și colegii de la USR, pe tot parcursul mandatului meu, fie că a fost vorba de susținerea familiilor care își doreau copii sau pentru persoanele cu dizabilități”, se arată într-o postare pe pagina de facebook a fostului primar al Bucureștiului, Gabriela Firea.

Aceasta afirmă că Master Planul este un document strategic cu privire la gestionarea deșeurilor din capitală unde este prezentată situația actuală, instalațiile de tratare si eliminare a deșeurilor dar și ce instalații trebuie dezvoltate pentru gestionarea pe viitor a deșeurilor.

„Master planul este un document strategic privind gestionarea deșeurilor la nivelul Bucureștiului în care este prezentata atât situația actuala, cantitățile de deșeuri care se produc la nivelul Bucureștiului, instalațiile actuale de tratare și eliminare a deșeurilor precum și nevoile, adică ce instalații trebuie dezvoltate la nivelul Bucureștiului pentru gestionarea eficientă a deșeurilor”, transmite Gabriela Firea.

Fostul edil afirmă că finalizarea documentului a durat mai mulți ani, acesta fiind realizat cu o firma de consultanță si a fost pus în dezbatere publică.

„A durat ani întregi finalizarea acestui document programatic, a fost realizat cu o firmă de consultanță, adică așa cum susțineți dvs că este corect, a fost în dezbatere publică! E mult mai simplu să declarați acum, când ne mănâncă șobolanii din cauza colegei dvs, Clotilde Armand si a lui Nicusor Dan, că nu s-a făcut nimic în trecut!
Adevărul, însă, este altul și există dovezi precum Hotărârea de Consiliu menționată și zecile de știri de pe net. Mai citiți, înainte să vorbiți!!”, a adaugat ea.

Firea susține că planul de gestionare a deșeurilor pentru perioada 2019-2025, a fost actualizat tot în mandatul ei și că a fost „lăsat la cheie” la PMB.

’De asemenea, ar trebui să știți că a fost actualizat, tot în mandatul meu, și Planul de gestionare a deșeurilor din București pentru perioada 2019-2025. Este lăsat la cheie la PMB, dar pe dvs și pe Primarul din Dulap nu vă interesează decât să aruncați banii pe fereastră și să semnați alte contracte de consultanță.
Vă avertizez că voi urmări atent și voi sesiza instituțiile abilitate în cazul în care veți decide să ignorați documente aprobate și aflate în vigoare, ce ar trebui doar implementate, precum acest Master Plan! Ne-am convins, deja, ca oamenii noi ca dvs votează doar ce le aduce beneficii personale si își aduc aminte doar ce le convine”, conchide ea.

Asteasta iși încheie postarea de pe facebook cu haștagul #DreaptaAduceGunoaieInCapitala și #DezastrulDeDreaptaInCapitala

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online