Florin Cîțu a anunțat astăzi că mâine de la ora 15 se va întâlni cu Marcel Ciolacu în privința subiectului PNRR. Cîțu speră ca liderul PDS să dea curs invitației la Palatul Victoria.
„Să vedem dacă vin”, a precizat premierul după anunțul făcut către social democrați.
„Mânie la, ora 15, voi avea o întâlnire la Guvern cu câțiva reprezentanți ai Partidului Social Democrat pe tema PNRR. Vreau să vă aduc aminte că am fost cel care la buget i-am spus domnului Ciolacu să vină să îi prezint bugetul, nu a venit, când a fost vorba în pandemie de specialiști în Sănătate am spus că sunt dispus să ascult soluțiile PSD, nu a venit. Să vedem, mâine, dacă Partidul Social Democrat va da curs invitației să discutăm despre un proiect care îi interesează pe toți românii”, a declarat Florin Cîțu.
Premierul a adăugat că se poartă, în continuare, discuții cu Comisia Europeană și vrea să se asigure că Planul Național de Redresare și Reziliență va fi depus cât mai curând posibil.
Într-o conferință de presă Marcel Ciolacu a transmis că Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie prezentat în Parlament și a spus că va merge la discuțiile cu premierul Cîțu.