Procurorii DNA au dispus trmimiterea în judecată în stare de libertate a fostului vicepreședinte al Consiliului Județean OLT Giugulea Ioan, pentru aspectul savarșirea infracțiunii de luare de mita, potrivit unui comunicat de presa transmis de instituție.
Potrivit sursei citate, Ciugulea Ioan, în calitate de funcționar public, la data comitrii faptei vicepresedinte al CJ Olt dar și președinte al comisiei de evaluare a ofertelor constituită în scopul atribuirii unui contract de achiziție publică de către CJ Olt, în primăvara anului 2012, ar fi acceptat promisiunea remiterii unor sume de bani, formulată indirect de reprezentanții societății comerciale ce realiza executarea contractului, în schimbul asigurării că acel contract se va derula în bune condiții și pentru ca plățile să fie făcute la timp și fără probleme.
Astfel, în perioada septembrie 2012 – martie 2013, inculpatul Ciugulea Ioan ar fi primit efectiv suma de 309.002 lei din mita a cărei promisiune o acceptase anterior, astfel:
– Suma de 150.000 lei ar fi fost virată prin două transferuri bancare efectuate în baza unor operațiuni comerciale fictive, din conturile bancare ale unei societăți comerciale (subcontractantă a societății comerciale căreia îi fusese atribuit proiectul) în conturile bancare ale altei societăți comerciale (deținute de inculpat);
– Suma de 159.002 lei ar fi fost virată la cererea inculpatului Ciugulea Ioan, în perioada 06.09.2012 – 25.03.2013, din conturile aceleiași societăți comerciale către o firmă de la care societatea deținută de inculpat ar fi cumpărat materiale de construcții.
În cauză nu au fost luate măsuri asiguratorii întrucât nu au fost identificate bunuri imobile pe numele inculpatului Ciugulea Ioan și nici bunuri mobile de valoare.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt.
Direcția Națională Anticorupție face precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.