Biroul Național al USR a agreat, duminică, lista de miniștri și forma finală a programului de guvernare care vor fi propuse spre validare în Comitetul Politic al partidului, ce are loc duminică seară, de la ora 18:00. Lista de miniștri și programul de guvernare, validate de Comitetul Politic, vor fi depuse luni în Parlament de premierul desemnat Dacian Cioloș.

„Indiferent de situație, cred că și pentru PSD tot noi putem fi o soluție pentru a depăși lunile care urmează. Poate ne rupem gâtul și veți scăpa de noi sau poate vom reuși să ținem lucrurile sub control și vă vom permite să vă numărați liniștiți procentele. Oricum ar fi, ieșiți în câștig, pentru că sunt convins că nu vreți să vă treziți pe tavă cu o țară demolată. Și, pentru că onestitatea este valoarea de bază, trebuie spus că, paradoxal, foarte probabil suntem singura soluție pentru momentul de față, care convine tuturor forțelor politice în momentul în care ne găsim. Mergem mai departe, pentru că am putea fi o soluție convenabilă întregii clase politice. Votul din Parlament va decide” a scris Dacian Cioloș pe Facebook.

Potrivit unui comunicat de presa al USR, lista miniștrilor este următoarea:

  • Prim ministru – Dacian Cioloș
  • Ministerul Finanțelor – Dragoș Pîslaru
  • Ministerul Afacerilor Interne – Alin Stoica
  • Ministerul Afacerilor Externe – Dan Barna
  • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – George Cățean
  • Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Mihai Goțiu
  • Ministerul Justiției – Stelian Ion
  • Ministerul Apărării Naționale  – Nicu Fălcoi
  • Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – Claudiu Năsui
  • Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Cristian Ghinea
  • Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Ionuț Moșteanu
  • Ministerul Energiei – Cristina Prună
  • Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Cătălin Drulă
  • Ministerul Muncii și Protecției Sociale – Oana Țoiu
  • Ministerul Sănătății – Ioana Mihăilă
  • Ministerul Culturii – Iulia Popovici
  • Ministerul Tineretului și Sportului – Tudor Pop
  • Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Monica Berescu
  • Ministerul Educației – Corina Atanasiu

Programul de guvernare al USR poate fi consultat AICI.

Mai multe detalii despre miniștrii propuși de Dacian Cioloș găsiți AICI.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online