Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri, 23 aprilie 2021, declarații de presă la Palatul Cotroceni, dupa ce a ajuns la birou cu bicicleta, transmițând că vrea să fie parte din campania Vinerea Verde, o campanie care a început acum câteva săptămâni și pe care o găsesc foarte bună.

Întrebat despre obiectivele privind revenirea la normalitate, condiționate însă de numărul de persoane vaccinate asumate de Florin Cî’u, acesta a afirmat că „Fără vaccinare nu putem să ieșim din pandemie”. Președintele a continuat transmițând „Calea de ieșire din pandemie este vaccinarea în masă. Eu sunt implicat din capul locului în campania pro-vaccinare, voi continuă, voi vizită centre de vaccinare, voi discuta cu oamenii.”

Întrebat de un jurnalist daca exista un plan de rezerva in conditiile in care nu se reuseste vaccinarea a 60-70% din populatie pana la inceputul toamnei, acesta a afirmat ca nu exista un asemenea plan dar ca vestea buna este ca „vom dispune de suficiente doze de vaccin, ne vaccinăm, ieșim din pandemie. Dacă nu ne vaccinăm, atunci pandemia tot va continua, se vor tot îmbolnăvi oameni, vor tot muri oameni de această boală și nu cred că cineva își dorește așa ceva„.

„Dragii mei, nu există variantă de rezervă, asta este vestea tristă. Vestea bună este că vom dispune de suficiente doze de vaccin, ne vaccinăm, ieșim din pandemie. Dacă nu ne vaccinăm, atunci pandemia tot va continua, se vor tot îmbolnăvi oameni, vor tot muri oameni de această boală și nu cred că cineva își dorește așa ceva.”

De asemenea, în ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliența, dacă acesta v-a fi terminat la timp, până la finalul acestei luni, Klaus Iohannis a transmis că acest termen este orientativ și că deja Comisia începe să recomande țărilor să lucreze la planuri bune mai degrabă decât să le termine într-o anumită zi.

„Acest termen stabilit este orientativ, nu este termen ultimativ, trebuie să înțelegem acest lucru, și deja Comisia începe să recomande țărilor să lucreze la planuri bune mai degrabă decât să le termine într-o anumită zi. Și noi, da, vom lucra pe PNRR până când va fi suficient de bun ca să fie acceptat de Comisie și, mai important, implementat de noi. Am auzit și eu la televizor tot felul de politicieni de la opoziție care anunță catastrofă. Nu este nicio catastrofă! Prima formă de Plan Național a fost discutat cu Comisia, cu comisari, cu directori generali, cu directori, fiecare și-a făcut observațiile, ministrul de resort s-a întors în țară cu observațiile acestea. Le vom analiza, vom corecta Planul, iar vor exista discuții la Bruxelles, vom face ultimele corecturi și Planul va merge înainte. Deci, acest Plan va fi lucrat până este foarte bun și va fi implementat.”

Vă prezentăm în continuare declarația de presă sustinuta de Klaus Iohannis:

„Bună dimineața! Vă mulțumesc că m-ați așteptat. Am venit astăzi cu bicicleta la birou fiindcă vreau să fiu parte din campania Vinerea Verde, o campanie care a început acum câteva săptămâni și pe care o găsesc foarte bună. Orașele noastre sunt extrem de aglomerate, mai ales în orele de vârf, când lumea merge la serviciu sau vine de la serviciu. Avem extrem de mult trafic auto în orașele noastre și îi încurajez pe toți românii să încerce sa folosească mijloace de transport alternative sau chiar să meargă pe jos. Este sănătos și decongestionează traficul.

Mersul pe bicicletă este o alternativă excelentă. Cred că între timp toată lume știe că mersul pe bicicletă este foarte sănătos, te miști mult mai uşor în trafic și în realitate ajungi aproape la fel de repede la serviciu ca și cu mașina personală. Iar un pic de ploaie încă nu a dăunat nimănui, deci chiar și pe o vreme de asta se poate merge perfect cu bicicleta. Evident că o alternativă care trebuie luată în seamă, dar aici și autorităţile au mult de lucru, este transportul public în comun.

Deci, sub linie, încercați să lăsați mașina personală acasă, veniți pe jos, cu bicicleta sau cu transportul public. Merită fiindcă astfel vom reduce poluarea în orașele noastre și întreaga mișcare în oraș va fi mai relaxată și mai plăcută. Nemaivorbind de beneficiile pentru sănătatea fiecăruia când ne mișcăm un pic.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online