Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European

121

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa în perioada 24-25 mai 2021, la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles. Întâlnirea are ca subiecte principale combaterea schimbărilor climatice, relațiile Uniunii cu Rusia și cu Regatul Unit al Marii Britanii.

Referitor la pandemia de COVID-19, Iohannis va susține asigurarea unei coordonări strânse între statele membre, precum și menținerea unei abordări vigilente în continuare.

Iohannis va susține și implementarea rapidă și unitară a certificatelor verzi digitale la nivel european.

În ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice, Iohannis va sublinia necesitatea unui cadru care să identifice cele mai bune soluții pentru atingerea obiectivului Uniunii Europene. Obiectivul are în vedere reducerea cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 comparativ cu anul 1990.

“Legat de relațiile dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă, Președintele Klaus Iohannis va pleda pentru o abordare unitară și solidară din partea Uniunii, pe baza celor cinci principii directoare agreate anterior. De asemenea, Președintele României va susține necesitatea elaborării unui document strategic al Uniunii cu privire la abordarea viitoare a relațiilor cu Federația Rusă.”, se arată într-un comunicat emis de Administrația Prezidențială.

De asemenea, referitor la relațiile Uniunii cu Marea Britanie, Președintele Klaus Iohannis va evidenția necesitatea menținerii unei abordări constructive a Uniunii bazate pe principiile unității, solidarității și nediscriminării. Precum și alte aspecte ale taxelor impuse de Marea Britanie europenilor.

Facebook Comments