Preşedintele României, Klaus Iohannis, urmează să participe, joi, 25 martie, și vineri, 26 martie 2021, la reuniunea Consiliului European, în format de videoconferință, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Printre subiectele aflate pe agenda CE, se numără coordonarea la nivel UE în contextul pandemiei de COVID-19, cu accent pe accelerarea producției, livrării și distribuției de vaccinuri, pregătirea pentru ridicarea graduală a restricțiilor şi consolidarea răspunsului global al Uniunii Europene la pandemie.
Vor mai fi discutate aspecte privind Piața Internă și consolidarea sectorului digital. Liderii Uniunii Europene vor avea un schimb de opinii cu privire la situația din Mediterana de Est și la relațiile cu Turcia.
În același timp, în cadrul reuniunii Consiliului European, Preşedintele SUA, Joe Biden, va avea o intervenție în care se va referi la perspectiva relației dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.
În marja Consiliului European, va avea loc și un Summit Euro, în format extins, în care se vor discuta aspecte privind rolul internațional al monedei Euro, cu accent pe importanța politicilor economice solide pentru sporirea rezilienței Zonei Euro, se mai arată în același comunicat.