Actualizarea listei țărilor cu risc epidemiologic ridicat, de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență și includerea pe lista roșie a unor destinații populare de vacanță pentru români, precum Grecia, Franța, Spania, respectiv, trecerea Turciei pe lista galbenă, îi determină pe mulți români să-și modifice planurile de vacanță și să se orienteze către litoralul românesc.
Astfel, numărul rezervărilor de sejururi în stațiunile autohtone de la Marea Neagră, făcute pentru luna septembrie, s-a dublat, față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând, în acest moment, la un grad de ocupare de peste 50% a locurilor din hoteluri și pensiuni, arată o analiză a Litoralulromanesc.ro.
Mai mult decât atât, după data de 15 august, care reprezintă vârful sezonului estival, tarifele pe litoral încep să scadă, iar la 5 septembrie începe oficial programul social „Litoralul pentru Toți”, ediția de toamnă, în cadrul căruia reducerile ajung până la 70%, în comparație cu tarifele din luna august.
Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro, spune că românii au motive să prefere luna septembrie, pentru a merge la mare.
“Este un scenariu care se repetă în fiecare toamnă: vremea bună – pentru că sezonul cald tinde să se extindă, până spre începutul lunii octombrie – și prețurile mai mici îi determină pe mulți români să meargă la mare, în prima lună a toamnei. Anul acesta, au încă un motiv să opteze pentru litoralul românesc: restricțiile apărute în destinații clasice de vacanță – Grecia, Turcia, Spania, Franța – și regulile mai drastice de care trebuie să țină cont turiștii, la revenirea din aceste țări, îi determină pe mulți să-și regândească planurile de călătorie”.
În ceea ce privește tarifele, în luna septembrie, o noapte de cazare pentru două persoane costă de la 73 de lei, la un hotel de 2 stele, din stațiunea Saturn.
În Eforie Nord, la un hotel de 3 stele, camera costă 85 de lei pe noapte, sejur de minimum 4 nopți.
În stațiunea Venus, la o unitate de 3 stele, o noapte de cazare în cameră dublă, cu mic dejun, este 143 de lei.
În nordul litoralului, la Mamaia, o noapte de cazare pentru două persoane, la un hotel de 3 stele, fără mic dejun, ajunge la puțin peste 100 de lei.
Ionuț Nedea mai spune că nu doar românii cu venituri modeste aleg programul „Litoralul pentru Toți”, pentru a merge la mare.
“Sunt, în principal, două mari categorii de turiști care accesează pachetele din programul Litoralul pentru Toți: pe de o parte, cei cu bugete mai mici, care nu au reușit să meargă la mare în plin sezon și vor să profite de tarifele bune, din această perioadă. Pe de altă parte, avem foarte mulți turiști care vor să se bucure de o a doua vacanță la Marea Neagră, la final de sezon și rezervă sejururi de 4-5 zile”.
Pe lângă activitățile obișnuite de la mare, turiștii care ajung în stațiunea Mamaia în primul weekend din septembrie pot participa, ca susținători sau concurenți, la un eveniment inedit: ultra-maratonul caritabil Autism24H.
Competiția, care are scopul de a strânge fonduri pentru derularea unor proiecte dedicate copiilor cu nevoi speciale, va avea loc în perioada 4-5 septembrie, pe plaja din Mamaia și se va bucura de sprijinul unor personalități din domeniul sportului, precum: Simona Halep, Gheorghe Hagi, Cristina Neagu, Elisabeta Lipa, Andreea Răducan, Ana-Maria Brânză, Constantina Diță, Alina Dumitru și Carol-Eduard Novak, ministrul Tineretului si Sportului.
Litoralulromanesc.ro este co-organizator și partener principal al ultra-maratonului Autism24H.