Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că programa examenelor naționale trebuie adaptată situației create în perioada pandemiei și este necesar de acționat inteligent, fără a afecta elevii în procesul de verificare.

„Programa de examen este adaptată specificului acestui an. Dacă nu recunoaştem că acest an a fost altfel decât ceilalţi ani, înseamnă că negăm realitatea. Am păstrat datele de examen, am păstrat prezenţa fizică la examen, nu putem să le cerem elevilor să fie verificaţi ca şi cum procesul de predare-învăţare n-ar fi suferit nicio influenţă pe parcursul pandemiei. Deci, această ştachetă, o spun cu subiect şi predicat, trebuie coborâtă inteligent, în acest an. Partea de adaptare a materiei de examen s-a făcut de către colective de specialişti, s-a evitat extragerea unei anumite porţiuni, ultimele două luni, ultimele cinci luni, şase luni şi s-a încercat extragerea unor noţiuni care au fost considerate cu un grad de relevanţă mai scăzut” – a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul s-a referit şi la programa de examene, în general, care trebuie adaptată ţinând cont de nevoile de educaţie ale elevilor şi de intenţiile pe care le au, în continuarea învăţământului universitar.

„Ar trebui să fie mult mai flexibilă această programă, pentru a putea fi adaptată aspiraţiilor fiecărui elev. (…) Să eliminăm această ipocrizie, cei care ştiu că vor da examen de admitere în universităţi din ţară sau din străinătate la anumite materii se vor concentra pe acele materii. Să îi lăsăm să atingă performanţa pe acele materii, adică, să avem un curriculum mai flexibil, la asta lucrăm acum” – a declarat Sorin Cîmpeanu.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online