Autoritățile din București beneficiază acum de un nou centru de vaccinare anti-Covid, oferit de Fundația Globalworth. Spațiul de birouri are o capacitate zilnică de 360 de persoane și se află la parterul clădirii City Offices.

Spațiul beneficiază de o suprafață totală de 306 mp, fapt ce permite vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din etapa a III-a a campaniei de vaccinare. Astfel, centrul va fi deschis 7 zile din 7 cu 6 puncte de vaccinare, având un personal medical de 35 de persoane ce vor vaccina peste 360 de pacienți pe zi. Programările se vor efectua prin platforma națională vaccinare-covid.gov.ro.

Directorul executiv al fundației, Georgiana Iliescu, a vorbit despre importanța acestui demers pentru cetățeni și vitalitatea vaccinării în masă.

„Acum, mai mult ca niciodată, este vital să rămânem atenți și să ne asumăm un rol activ în minimizarea răspândirii COVID-19 pentru siguranța comunității noastre. (…) Vaccinarea este singura posibilitate pentru reluarea activității sociale și economice în condiții normale și știm cât de mare nevoie avem cu toții să revenim la ea. De aceea, facem toate eforturile posibile și sperăm ca centrul creat în biroul nostru City Offices să reprezinte o accelerare a vindecării noastre.”, a explicat Georgiana Iliescu.

Reamintim că etapa a III-a de vaccinare este în plină desfășurare, iar toți cetățenii se pot programa pe platforma pusă la dispoziție de Guvern. De asemenea, începând cu 1 aprilie fiecare centru va afișa tipul de vaccin folosit, astfel încât oamenii să poată alege.

- Advertisement -online media solutions creare site de prezentare creare magazin online